Noua adresă site “Cu ochii pe cer”

Site-ul Cu ochii pe cer s-a mutat la o noua adresă.
Următoarele postări le voi face acolo.

Leave a comment

Filed under De zi cu zi, Despre zbor

Ceața (1)

Deși anotimpul în care ne aflăm nu este propice formării ceții, cred că o prezentare ceva mai detaliată a fenomenului este binevenită, în special pentru piloți, ceața fiind unul dintre cele mai perfide fenomene meteo, având o mare contribuție la un număr semnificativ de incidente și accidente.

Ceața face parte din categoria “hidrometeorilor”, definiți ca un ansamblu de particule de apă lichidă sau solidă. Ea poate fi definită ca o acumulare de picături de apă sau microcristale de gheață, rezultate în urma condensării sau sublimării vaporilor de apă, acumulare prezentă în stratul de aer situat în imediata apropiere a solului sau mării și care duce la reducerea semnificativă, sub 1 km, a vizibilității. Ceața poate fi asemuită cu o pătură de nori Stratus, cu baza pe suprafața terestră.

Când vizibilitatea orizontală este cuprinsă între 1 și 10 km, vorbim despre ”aer cețos”.

A nu se confunda fenomenul de ceață cu cel de pâclă, chiar dacă efectul este același, și anume, reducerea vizibilității orizontale. Pâcla reprezintă o aglomerare, în aer, de particule solide.

Bineînțeles că cele două fenomene pot avea loc în același timp, particulele de pâclă devenind nuclee de condensare într-o atmosferă suficient de umedă.

Ca orice alt tip de nor, ceața se poate forma în mod obișnuit, în două feluri: prin răcire  – aerul este răcit sub punctul de saturație (punctul de rouă) și prin evaporare și amestec – vaporii de apă sunt transferați în aer prin evaporare, aerul mai umed amestecându-se cu cel uscat. Pentru ca ceața să se poată menține, aerul trebuie să-și mențină gradul de saturație, ori printr-o răcire continuă, ori prin evaporare și amestec.

În funcție de temperatură, dimensiunile picăturilor ce intră în compoziția ceții sunt foarte mici, între 2 și 60 μm. Datorită acestor dimensiuni, ele au o viteză de cădere foarte mică. Practic, plutesc în aer și pot fi menținute în suspensie de către curenții de aer un timp îndelungat. Aceasta este una dintre explicațiile persistenței acestui fenomen.

O clasificare a cețurilor după criteriul genetic arată astfel:

1. Cețuri din interiorul maselor de aer

            Cețuri de răcire:

                        a. Ceața de radiație

                        b. Ceața de advecție

                        c. Ceața de versant

            Cețuri de evaporare

2. Cețuri frontale

La cele prezentate mai sus, putem adăuga două forme particulare de cețuri – de amestec și urbane.

a. Ceața de radiație (sau ceața de sol) este produsă datorită răcirii suprafeței terestre prin radiație. Cele mai bune condiții de formare sunt în nopțile senine, când un strat superficial de aer umed se află în suspensie deasupra solului, în condiții de vânt zero sau slab. În această situație, suprafața solului se răcește rapid prin fenomenul de radiație. Pe măsură ce solul se răcește, aerul din apropierea lui se răcește treptat și el. Aerul umed din stratul inferior, răcit rapid la contactul cu solul, devine în scurt timp saturat, ducând la formarea ceții. Grosimea stratului de ceață de radiație depinde, în principal, de nivelul de răcire radiativă a aerului. Dacă aceasta are loc doar în păturile inferioare, avem de-a face cu “ceața joasă de radiație”. Grosimea acestui strat nu depășește, de obicei, 10 m. Doar când răcirea este foarte intensă grosimea stratului de ceață poate atinge pâna la 100 m.

Condițiile de cer senin și vânturi slabe sunt, de regulă, asociate zonelor mari de presiune atmosferică ridicată (anticicloni). În consecință, pe timpul iernii, când o masă de aer anticiclonică rămâne imobilă deasupra unei suprafețe, ceața de radiație poate persista mai multe zile. În astfel de situații, ceața de radiație se dezvoltă și în altitudine, pe grosimi de mai multe sute de metri, fiind denumită “ceața înaltă de radiație”.

Datorită faptului că aerul rece de pe versanții muntoși se scurge și se acumulează în văi, cel mai frecvent vom observa formarea ceții de radiație în zonele joase.

Cu cât noaptea este mai lungă, cu atât timpul în care solul se răcește este mai lung și posibilitatea de formare a ceții este mai mare. Prin urmare, ceţurile de radiaţie apar, cel mai frecvent, toamna târziu și iarna.

Limita superioară a stratului de ceață de radiație reprezintă întotdeauna baza stratului de inversiune termică (aerul de lângă sol este rece, iar cel de deasupra este mai cald).

Ceața de radiație

Leave a comment

Filed under Meteo, Putina scoala

Hai să te plimb cu planorul!

Din clipa în care am zburat pentru prima dată și m-am decis că vreau să devin pilot, mi-am dorit să-mi pot duce părinții cu avionul. O fi fost un imbold naiv la vremea aceea, nu știu, dar sunt aproape convins că marea majoritate a celor care și-au făcut din aviație o profesie sau zboară, într-un fel sau altul, și-au dorit în sinea lor acest lucru.

A trecut destulă vreme de atunci. Între timp, fiica mea a învățat să zboare (și face lucrul ăsta cu talent, pe bune) și de câte ori am ocazia, savurez momentele acelea cu mare plăcere. Satisfacția personală este cu atât mai mare cu cât a învățat să zboare sub ochii mei. Am trăit împreună fiecare etapă a pregătirii ei aici, pe aerodrom, cu emoțiile firești specifice fiecărei teme de zbor, culminând cu primul zbor în simplă comandă. Au fost multe clipele acelea unice când închizi cabina planorului în care se află un elev al tău, pentru a decola pentru prima dată singur. Fiica mea le-a descris cât se poate de bine într-una dintre povestirile ei. Ceea ce trăim noi, instructorii, este cel puțin la fel de complex.

Deși a devenit obișnuință, bucuria este de fiecare dată la fel de intensă când am ocazia să zbor cu Anca. Lucrul care mă mulțumește cel mai tare este faptul că am reușit să-i transmit dragostea de zbor, deși nu stiu sigur dacă i se trage de la mine sau, pur și simplu, a izvorât din interiorul ei. Având o fire mai înclinată către reverie, înclin să cred că eu am fost doar declicul care i-a declanșat-o.

Zilele trecute, am făcut câteva zboruri împreună. Deh, trebuie puțin antrenament înainte de simpla comandă. Am profitat de ocazie și am admirat peisajul de acolo, de sus. Oricum, altceva nu prea am avut de făcut. Cu toată întreruperea mare de la zbor a Ancăi, totul a fost normal. Zborul este ca și mersul pe bicicletă, odată învățat nu se mai uită. Cum nu mai zburaserăm de mult împreună, am trăit intens senzația de bucurie, de lucru bine făcut. Trec prin aceste momente în fiecare an, odată cu ieșirea la simplă comandă a elevilor pregătiți de mine, dar zborul cu Anca este întotdeauna altceva…

Leave a comment

Filed under De zi cu zi, Despre zbor

Cum să nu îți placă meseria asta ?

Daca nu ați încercat până acum un zbor dis de dimineață, merită să o faceți! Chiar dacă la ora 7, lumea s-a trezit deja la viață, după ce v-ați ridicat în aer, lucrurile redevin liniștite, aerul încremenește și senzația de nemișcare rămâne predominantă. Acesta este sentimentul pe care l-am avut azi, după decolarea petrecută la 7.45, de la Deva, cu destinația Băneasa. Am zburat împreună cu Eugen, pe care l-am cunoscut anul trecut, cam pe vremea aceasta, și care, între timp, și-a luat licența de pilot pe aeronave ultraușoare. Este lesne de înțeles că zborul l-a acaparat. Nici nu se putea altfel, aș spune eu. Vorba fiicei mele, “cum să nu îți placă să zbori cu avionul, c’mon… ?”.

Cireașa de pe tort a fost faptul că am zburat cu un Dynamic nou-nouț. După decolare, am început urcarea catre FL75, cum ne propuseserăm în planul de zbor, având în vedere că urma să trecem munții. Soarele, trecut cu puțin peste orizont, accentua senzația de aer cețos. Pe măsură ce câștigam înălțime, vizibilitatea devenea din ce în ce mai rea. La un moment dat, mi-am pus întrebarea dacă nu cumva informarea meteo fusese eronată. Privind însă lateral și în spate, am observat că, de fapt, impresia era creată de Soarele aflat destul de aproape de orizont și aerul cețos, devenit mai dens odată cu înălțimea. Vreau să precizez că una dintre însușirile acestui avion este faptul că nu se prea aude motorul din cabină, sunetul predominant fiind fâșâitul aerului în jurul fuselajului, asemănător zborului cu un avion cu motor reactiv.  Peisajul, aproape ireal, dublat de zgomotul ușor și monoton al aerului, accentua sentimentul de imobilitate. Am același sentiment în diminețile petrecute pe țărmul mării, în așteptarea răsăritului Soarelui.

Undeva către Sud-West, ghiceam contururile unor Cumuli, aflați totuși departe, probabil dincolo de lanțul muntos din fața noastră. Am ajuns în CTR Sibiu și ne-am anunțat prezența. Ne-au aprobat trecerea prin zonă și continuarea zborului pe rută. Între timp, în fața noastră a apărut, ca prin farmec, un strat de Altocumuli, situați aproximativ la nivelul nostru de zbor și care, la un moment dat, amenințau să ne închidă orizontul. Cum însă aproape trecusem de zona cu cote mai ridicate, am început o ușoară coborâre, pentru a evita să fim surprinși de stratul de nori ce se forma văzând cu ochii.

Am continuat coborârea și orizontul a început să devină mai ușor de observat. Ajunși la Pitești, i-am salutat pe colegii noștri, după care am continuat să coborâm către 2000 de picioare. Nu avem voie mai sus de atât în TMA București. Odată ajunși mai aproape de sol, a început și turbulența, din ce în ce mai puternică. Adio zbor liniștit. Mi-am amintit vorba unui coleg mai în vârstă: “Dacă nu ai ști despre zbor că este o plăcere, ai jura că este un chin”. Ne-am planificat intrarea în TMA București pe la TUSET, așa că Eugen i-a contactat: “Bucharest Approach, YR-5309, VFR from Deva to Băneasa, two miles inbound TUSET, 2000 feet, QNH 1014”. Băieții ne-au îndrumat să contactăm Turnul Băneasa, care ne-a cerut să coborâm la 800 de picioare. Între noi fie vorba, nu voi înțelege niciodată de ce trebuie să ne târâim cu burta pe sol între 800 și 1000 de picioare, când e voie până la 2000 de picioare. Probabil că există o explicație care mie îmi scapă. După ce am trecut de Bolintini, am început să zărim conturul Bucureștiului și fosta Casă a Scânteii. Știam că, puțin mai la stânga, se află pista de la Băneasa. Am văzut-o la vreo 8 km, așadar am continuat apropierea: “Turnul Băneasa, YR-5309 pe finala lungă, pista 07”, “Aprob aterizarea pe pista 07 YR-5309, vântul din 050, 8 noduri”.

Pentru mine, este întotdeauna o mare plăcere aterizarea pe o pistă betonată. Nu mă încântă atât manevra de aterizare în sine, cât senzația că te afunzi în suprafața aceea de beton. Balizajul pistei și toate celelalte marcaje sunt atât de diferite față de aterizarea pe iarbă. I-am spus lui Eugen să fie atent la vântul lateral, dar nu era nevoie, deoarece a aterizat ca la carte. Am degajat pista și am continuat rulajul către platformă. Contrastul dintre avionul atât de mic, la bordul căruia ne aflam, și numeroasele Airbus-uri și Boeing-uri aflate pe Băneasa a fost destul de nostim. Totuși, am observat privirea admirativă (sau mirată?) a pilotului unei “bijuterii” cu două motoare, parcată la câțiva pași de noi.

Zborul de întoarcere a fost cel puțin la fel de frumos. Ziua aceasta mi-a lăsat o senzație de bine, a fost o mică evadare din cotidian. Sunt convins că și Eugen a savurat-o la fel de mult.

1 Comment

Filed under De zi cu zi, Despre zbor

Norii polari mezosferici

Textul de mai jos este, în mare parte, o traducere a unui articol al Universetoday. Alex Conu zicea că e o temă interesantă.

Misterioasele “nopți strălucitoare” sau norii noctilucenți sunt, de obicei, observați în timpul verii, apărând la apus și creând efecte spectaculoase. Sunt nori subțiri, ondulați, din gheaţă, care se formează la altitudini foarte mari şi reflectă lumina soarelui mult timp după ce acesta a coborât sub orizont. Oamenii de stiință nu cunosc cauza formării lor, dar continuă să îi observe – atât de pe Pământ, cât şi din spaţiu. Imagini ale acestor nori au fost luate de Instrumentul de Monitorizare a Ozonului (OMI) cu ajutorul satelitului NASA, Aura.

Foto credits.

Numiți și nori polari mezosferici, au creat confuzie în rândul oamenilor de știință, prin recentele lor schimbări dramatice. În mod obișnuit, au fost considerați apariții rare, dar acum strălucirea lor este în creştere, sunt observați din ce în ce mai frecvent, sunt vizibili la latitudini mai joase decât oricând înainte şi, după cum dezvăluie imaginile prin satelit, mai nou apar chiar şi în timpul zilei.

Norii noctilucenți se formează într-un strat superior al atmosferei Pământului, numit Mezosferă, în timpul verii, în emisfera nordică, la o altitudine de 80 km (50 mile). Ei se pot forma încă din luna Mai şi se extind până în August. Pot fi, de asemenea, observați la latitudini ridicate în timpul lunilor de vară, în emisfera sudică.

Ce ar putea însemna aceste noi apariții? Unii oameni de știință cred că norii polari mesosferici sunt un bun indicator pentru cele mai mici schimbări din atmosferă, deoarece aceștia sunt extrem de sensibili la modificările vaporilor de apă şi a temperaturii atmosferice. Norii mezosferici se formează doar atunci când temperaturile scad sub ​​-130 grade Celsius (-200 grade Fahrenheit), când conținutul mic de vapori de apă din atmosferă îngheaţă, dând naștere norilor de gheaţă.

Cercetătorul Matthew DeLand, de la Science Systems and Applications Inc. şi NASA Goddard Space Flight Center, a monitorizat norii polari mezosferici cu instrumente proiectate pentru studiul ozonului, inclusiv OMI, care furnizează observaţii mult mai detaliate şi mai frecvente decât instrumentele anterioare. Acest lucru i-a oferit lui Deland o modalitate de a-și rafina măsurătorile, permițându-i, pe termen lung, să lege aspectul tot mai luminos al norilor noctilucenți de tendința de creștere a gazelor cu efect de seră.

Foto credits

Nori noctilucenți pot fi detectați deoarece sunt doar formațiuni care reflectă lumina în această parte din atmosferă. Satelitul Aura călătorește pe o orbită polară, rotindu-se de la sud către nord, în același timp cu deplasarea Pământului. Ca rezultat, satelitul oferă posibilitatea realizării unor imagini ale polilor în fiecare zi.

În urma studiilor făcute, DeLand și-a creat o imagine mai exactă a tendinţelor de evoluție a norilor noctilucenți pe termen lung. Cu toate corecțiile făcute, este din ce în ce mai evident faptul că tendinţa atmosferei de a răspunde gazelor cu efect de seră, a crescut în ultimii 30 de ani.

Faptul că norii polari mezosferici devin, pe timp ce trece, mai luminoși sugerează faptul că mezosfera devine mai rece și mai umedă. Creşterea volumului de gaze cu efect de seră în atmosferă poate influenta ambele fenomene.

Influența norilor discutați mai sus asupra aviației este inexistentă datorită altitudinilor la care se formează.

Leave a comment

Filed under Meteo, Putina scoala

Clasificarea norilor (5)

Familia norilor de dezvoltare verticală

Denumirea acestei familii vine din faptul că norii care îi aparțin pot avea baza la înălțimi începând cu 500m, partea superioară putând ajunge până la nivelul Stratosferei, la înălțimi incredibile, de peste 35.000 feet (peste 11.000m). Energia înmagazinată de acești nori este greu de imaginat, motiv pentru care și efectele lor sunt dintre cele mai impresionante.

Pornim descrierea noastră cu acei “nori de vată” plutitori, cu care suntem atât de obișnuiți în zilele frumoase de vară, acoperind uneori aproape toată bolta cerească, norii Cumulus. Aceștia pot căpăta diverse forme, de la conturul plin de protuberanțe, bine definit, având baza plată, și anume Cumulus Humilis, până la un la aspect lânos și scămoșat – Cumulus Fractus.

Baza lor este de culoare albă spre gri deschis, fiind destul de coborâtă în zilele cu umezeală ridicată. Vârful norului, care are, cel mai adesea, forma unor turnuri rotunjite, marchează nivelul la care mișcarea ascendentă a aerului încetează; de cele mai multe ori, nu este foarte înalt. Norii Cumulus Humilis mai sunt numiți, în viața de pe aerodrom, și “cumulus de vreme bună.”

În partea a doua a zilei, norii aceștia inofensivi, care apar în diminețile calde de vară, cresc continuu, devenind mai mari și cu o mai mare dezvoltare pe verticală, împrumutând adesea aspectul unei conopide. În acest stadiu de dezvoltare, ei devin nori Cumulus Congestus sau Towering Cumulus (TCU, abreviere folosită în aviație). De cele mai multe ori, sunt nori bine individualizați, dar există situații în care pot crește unul în altul, dând naștere unei linii de TCU.

Diferența între norii Cumulus și Stratocumulus este destul de greu de făcut de către necunoscători. Este de remarcat faptul că primii sunt bine separați, având porțiuni de cer liber suficient de mari între ei, în timp ce ultimii se prezintă în formă de grupuri mai aglomerate.

De asemenea, norii Cumulus au vârful sub formă de turn, bine conturat, în comparație cu aspectul plat al vârfurilor norilor Stratocumulus.

Cumulus Humilis

 Referitor la semnificația norilor Cumulus pentru zbor, putem remarca următoarele:

–          generează precipitații sub formă de averse (Cumulus Congestus)

–          în sezonul rece pot genera givraj moderat până la sever

–          turbulență moderată spre severă

–          vizibilitatea în interiorul lor este foarte slabă

Cumulus Congestus

În situația în care un nor Cumulus Congestus continuă să se dezvolte pe verticală se transformă într-un nor Cumulonimbus.

În multe cazuri norii Cumulus Congestus şi Cumulonimbus arată la fel, ceea ce face dificilă distincţia între ei. O modalitate bună de a-i distinge este aceea de a observa partea de sus a norului. Dacă partea superioară a norului este bine conturată şi nu cu un aspect fibros, avem de-a face cu un Cumulus Congestus. Invers, dacă partea de sus a norului își pierde claritatea şi prezintă o textură fibroasă, atunci vorbim de un Cumulonimbus.

Norul Cumulonimbus

Despre acesta și fenomenele asociate lui am discutat în articolele trecute referitoare la Furtuni și Fenomenele asociate norilor Cumulonimbus.

Cu acest articol voi încheia prezentarea norilor. Sper că am reușit să vă ofer o perspectivă clară asupra a ceea ce reprezintă norii, geneza, caracteristici și care este importanța lor pentru zbor. Am încercat să abordez subiectul din punct de vedere practic și într-un mod cât mai prietenos. Dacă aveți nevoie de mai multe informații sau simțiți că e cazul să fac completări, aștept sugestii, în comentarii sau pe mail.

Leave a comment

Filed under Meteo, Putina scoala

Clasificarea norilor (4)

Familia norilor inferiori

Norii Stratocumulus sunt nori joși, cu aspect de cocoloașe, dispuși sub formă de rânduri, petice sau mase mai mari, rotunjite, care permit vederea cerului prin spațiile dintre elementele individuale ale norilor. Mai pot fi observați la apusul Soarelui, ca fragmente ale unui nor cumulus destrămat, de mari dimensiuni. Culoarea acestor nori variază în funcție de dimensiunea lor, de la gri inchis la gri deschis. Diferența dintre aceștia și norii Altocumulus este aceea că baza lor este mai coborâtă, iar elementele individuale ale norului sunt mai mari. O metodă utilă pentru a diferenția cele două tipuri de nori este următoarea: țineți mâna întinsă către nori; elementele norului Altocumulus vor fi aproximativ de mărimea unghiei degetului mare, în timp ce cele ale norului Stratocumulus vor fi aproximativ de mărimea pumnului. Rareori, din norii Stratocumulus cade ploaie sau zăpadă.

Întrucât aceștia sunt compuși din picături de apă, în sezonul rece pot genera givraj ușor către moderat. Turbulența în acești nori poate fi ușoară către moderată, în timp ce vizibilitatea este moderată către slabă.

Nori Stratocumulus

Norii Stratus se prezintă ca un strat uniform de nori de culoare gri care, adesea, acoperă întreaga boltă cerească. Se pot asemui cu un strat de ceață care nu atinge solul. De fapt, atunci când stratul de ceață se ridică, dă naștere norului Stratus.

În mod normal, din acești nori nu cad precipitații, dar uneori ei sunt însoțiți de ceață sau burniță.

Dacă stratul de nori Stratus este mai gros, ei pot fi confundați cu norii Nimbostratus. Diferența între aceștia se poate face prin atenta observare a bazei norului. Norii Stratus au o bază mult mai uniformă decât cea a norului Nimbostratus.

La fel ca și în cazul norilor Stratocumulus, datorită picăturilor de apă din componența norului, acesta poate genera givraj ușor către moderat în sezonul rece, vizibilitatea fiind slabă în interiorul lor. Nu dau turbulență.

Nori Stratus

Norii Nimbostratus sunt nori cu aspect “umed”, de culoare gri închis, din care cad, mai mult sau mai puțin continuu, precipitații ușoare sau moderate sub formă de ploaie sau ninsoare. Niciodată acești nori nu vor genera precipitații sub formă de averse.

Baza norilor Nimbostratus este greu de definit, din această cauză pot fi uneori confundați cu norii Altostratus. Nimbostrații, datorită grosimii lor, nu permit vederea Lunii sau a Soarelui.

Când aerul de sub norii Nimbostratus devine saturat, în această zonă ia naștere un gen de nori cu formă neregulată și aspect zdrențuit, denumiți Stratus Fractus.

Vizibilitatea sub norii Nimbostratus este proastă din cauza precipitațiilor și a aerului umed.

Norii Nimbostratus sunt periculoși pentru zbor deoarece pot genera givraj moderat până la sever, la fel și turbulență. Vizibilitatea în interiorul lor este foarte redusă.

Nori Nimbostratus

Despre norii cu dezvoltare verticală voi povesti într-un articol viitor, ei având o influență deosebită asupra domeniului aviatic. De asemenea, recomand vizitarea site-ului http://www.clouds-online.com/, un excelent atlas de nori online.

Leave a comment

Filed under Meteo, Putina scoala