Tag Archives: Turbulenta

Clasificarea norilor (4)

Familia norilor inferiori

Norii Stratocumulus sunt nori joși, cu aspect de cocoloașe, dispuși sub formă de rânduri, petice sau mase mai mari, rotunjite, care permit vederea cerului prin spațiile dintre elementele individuale ale norilor. Mai pot fi observați la apusul Soarelui, ca fragmente ale unui nor cumulus destrămat, de mari dimensiuni. Culoarea acestor nori variază în funcție de dimensiunea lor, de la gri inchis la gri deschis. Diferența dintre aceștia și norii Altocumulus este aceea că baza lor este mai coborâtă, iar elementele individuale ale norului sunt mai mari. O metodă utilă pentru a diferenția cele două tipuri de nori este următoarea: țineți mâna întinsă către nori; elementele norului Altocumulus vor fi aproximativ de mărimea unghiei degetului mare, în timp ce cele ale norului Stratocumulus vor fi aproximativ de mărimea pumnului. Rareori, din norii Stratocumulus cade ploaie sau zăpadă.

Întrucât aceștia sunt compuși din picături de apă, în sezonul rece pot genera givraj ușor către moderat. Turbulența în acești nori poate fi ușoară către moderată, în timp ce vizibilitatea este moderată către slabă.

Nori Stratocumulus

Norii Stratus se prezintă ca un strat uniform de nori de culoare gri care, adesea, acoperă întreaga boltă cerească. Se pot asemui cu un strat de ceață care nu atinge solul. De fapt, atunci când stratul de ceață se ridică, dă naștere norului Stratus.

În mod normal, din acești nori nu cad precipitații, dar uneori ei sunt însoțiți de ceață sau burniță.

Dacă stratul de nori Stratus este mai gros, ei pot fi confundați cu norii Nimbostratus. Diferența între aceștia se poate face prin atenta observare a bazei norului. Norii Stratus au o bază mult mai uniformă decât cea a norului Nimbostratus.

La fel ca și în cazul norilor Stratocumulus, datorită picăturilor de apă din componența norului, acesta poate genera givraj ușor către moderat în sezonul rece, vizibilitatea fiind slabă în interiorul lor. Nu dau turbulență.

Nori Stratus

Norii Nimbostratus sunt nori cu aspect “umed”, de culoare gri închis, din care cad, mai mult sau mai puțin continuu, precipitații ușoare sau moderate sub formă de ploaie sau ninsoare. Niciodată acești nori nu vor genera precipitații sub formă de averse.

Baza norilor Nimbostratus este greu de definit, din această cauză pot fi uneori confundați cu norii Altostratus. Nimbostrații, datorită grosimii lor, nu permit vederea Lunii sau a Soarelui.

Când aerul de sub norii Nimbostratus devine saturat, în această zonă ia naștere un gen de nori cu formă neregulată și aspect zdrențuit, denumiți Stratus Fractus.

Vizibilitatea sub norii Nimbostratus este proastă din cauza precipitațiilor și a aerului umed.

Norii Nimbostratus sunt periculoși pentru zbor deoarece pot genera givraj moderat până la sever, la fel și turbulență. Vizibilitatea în interiorul lor este foarte redusă.

Nori Nimbostratus

Despre norii cu dezvoltare verticală voi povesti într-un articol viitor, ei având o influență deosebită asupra domeniului aviatic. De asemenea, recomand vizitarea site-ului http://www.clouds-online.com/, un excelent atlas de nori online.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Meteo, Putina scoala

Clasificarea norilor (2)

Familia norilor superiori

Întrucât aerul la înălțimile la care se formează norii superiori este foarte rece și uscat, aceștia sunt compuși în întregime din cristale de gheață, grosimea stratului de nori fiind destul de mică.

Aspectul lor este albicios, excepție făcând la apusul și răsăritul soarelui, când capătă nuanțe galben – roșiatice datorită reflectării luminii solare în partea lor inferioară.

Cei mai întâlniți sunt norii Cirrus, subțiri, sub formă de șuvițe. În mod uzual, norii Cirrus se deplasează de la Vest către Est, fiind un bun indiciu al vântului predominant la acele niveluri.

 Nori Cirrus

Norii Cirrocumulus se prezintă ca mici ghemotoace albe, cu contururi rotunjite, care pot fi întâlnite individual sau în șiruri lungi. Când se prezintă sub formă de șiruri, norii Cirrocumulus au aparența unor stropi de apă albicioși care îi deosebește de aspectul mătăsos al norilor Cirrus sau de cel văluros al norilor Cirrostratus. Gradul de acoperire cu nori Cirrocumulus este de obicei foarte mic. Forma specifică a acestora îi fac să fie printre cei mai frumoși nori la apusul Soarelui.

  Nori Cirrocumulus

Stratul subţire de nori, cu aspect văluros, care acoperă, în cele mai multe cazuri, întreaga boltă cerească îl constituie norii Cirrostratus. Aceștia sunt atât de subțiri încât Soarele şi Luna pot fi observate cu ușurință prin ei. Deși există situații în care nu pot fi observați cu ochiul liber, datorită cristalelor de gheață din care sunt compuși, ei produc deseori efectul de halou, care le semnalează prezența.

Straturile mai groase de nori Cirrostratus dau cerului un aspect alb-strălucitor şi sunt adesea un bun indiciu al unei furtuni care avansează, în special dacă sunt urmați de nori din familia norilor mijlocii. Sunt, așadar, un bun indiciu al prevestirii ploii sau ninsorii într-un termen de 12 la 24 de ore.

 Nori Cirrostratus

Influența norilor din familia Cirrus asupra zborului este nesemnificativă, ei negenerând nici turbulență, nici givraj. Vizibilitatea în interiorul lor este, de asemenea, bună.

Citește și Norii – generalități

Leave a comment

Filed under Meteo, Putina scoala

Fenomenele asociate norilor Cumulonimbus

După descrierea formării și evoluției norilor Cumulonimbus (Cb), cred că sunt binevenite câteva aspecte practice legate de fenomenele asociate acestora și implicațiile pe care fiecare dintre acestea le are asupra zborului.

Am vorbit până acum despre norul Cb aflat „la vedere”. Spre deosebire de acesta, a cărui formare și evoluție o putem urmări cu ochiul liber, există nori Cb care nu pot fi observați direct întrucât aceștia se află înglobați într-un strat de nori.

Destul de frecvent, într-o masă de aer cald și instabil, norii de furtună pot fi înglobați (embedded) într-o patură de nori stratiformi, situați în fața unui front cald. Dacă aeronava cu care zburăm nu este echipată cu un radar meteo (Weather radar) sau cu un echipament de detecție a descărcărilor (Stormscope), un pilot care zboară VFR poate sesiza prezenţa norilor Cb înglobați prin aversele de ploaie, mai mult sau mai puțin puternice, care cad din aceștia.

Un fenomen asociat norilor Cb îl reprezintă givrajul. Aria cea mai probabilă de formare a givrajului se află în zonele cu temperaturi cuprinse între 00C (nivelul de îngheț) și -150C. În stratul respective, este foarte posibilă întâlnirea picăturilor de apă suprarăcită, aşadar evitați, pe cât posibil, zborul între aceste valori de temperatură.

Deloc de neglijat este și grindina, care în anumite condiții poate ajunge la dimensiunile unei portocale. Încercați să vă imaginați efectul produs de coliziunea dintre o aeronavă în zbor și câteva astfel de proiectile…

Aproape toți norii Cb conțin grindină, însă cea mai mare parte a acesteia se topește înainte de a atinge solul. În cazul norilor Cb puternic dezvoltați, așteptați-vă la prezența grindinei.

Orajul reprezintă unul dintre cele mai periculoase fenomene pentru zborul aeronavelor. Loviturile produse de trăznete pot duce la deteriorarea instalațiilor electrice, a învelișului exterior al aeronavei sau antenelor și chiar la producerea de incendii la bord. O descărcare electrică, în preajma unei aeronave aflate în zbor, poate duce la orbirea temporară a pilotului, în special în condiții de iluminare redusă. Zonele cele mai probabile pentru a fi loviți de fulger sunt în interiorul sau în vecinătatea norului Cb, la altitudini apropiate celei de îngheț, la +/- 2.500 feet față de izoterma de 00C.

Turbulența este de asemenea întâlnită în zonele de furtună. După intensitatea acesteia, a fost stabilită o scală a turbulenței, mult utilizată în mesajele piloților.

–         Turbulența usoară – provoacă modificări ușoare și neregulate ale altitudinii și/sau atitudinii de zbor. Este percepută de către pilot ca ușoare “tremurături”.

–         Turbulența moderată – poate provoca anumite schimbări de altitudine și/sau atitudine, uneori și de viteză, dar aeronava poate fi controlată în permanență. Pilotul va resimți niște “scuturături” mai accentuate.

–         Turbulența severă – provoacă schimbări mari în altitudine și/sau atitudine, cu posibile modificări mari ale vitezei. În anumite momente, aeronava poate scăpa de sub control. Pilotul resimte “scuturături puternice”.

–         Turbulența extremă – provoacă schimbări violente de altitudine și/sau atitudine ale aeronavei, însoțite de modificări mari ale vitezei. Uneori poate provoca deteriorări ale structurii aeronavei.

De regulă, turbulența întâlnită în vecinătatea norilor Cb face parte din categoria “turbulenței severe”.

Ca și concluzii, în ceea ce privește zborul în zone de furtună:

–         nu aterizați sau decolați de pe un aerodrom în apropierea căruia observați nuclee de furtună. Sunt incredibile efectele pe care le poate avea vântul de forfecare asupra aeronavelor, oricât de mari ar fi acestea.

–         în timpul zborului, evitați zonele de furtună, prin ocolire la cel puțin 10 mile, chiar 20, în cazul furtunilor puternice. În situația existenței unui culoar între doi nori Cb, trecerea printre aceștia se recomandă a se face numai dacă distanţa dintre ei este de minimum 12 mile.

–         legați-vă și ajustați-vă cu atenție centurile de siguranță, ale dvs. și ale pasagerilor și asigurați obiectele libere din cabină.

–         nu uitați de posibilitatea existentei norilor Cb înglobați. Dacă observați averse de ploaie sau dacă în prognoză vi s-a semnalat posibilitatea existenței norilor Cb înglobați, evitați prin ocolire acele zone.

–         nu încercați să contracarați efectele turbulenței prin manevre bruște și ample ale comenzilor sau prin modificări semnificative ale puterii motorului. Pe lângă disconfortul produs, suprasarcinile la care este supusă aeronava pot duce la deformări și chiar deteriorări ale structurii.

–         evitați trecerea pe sub norii Cb. Turbulența excesivă și precipitațiile prezente în aceste zone pot duce la scăparea de sub control a aeronavei sau la deteriorarea acesteia.

–         dacă zona de furtună este foarte întinsă și nu poate fi ocolită sau depășită în vreun fel, luați în considerare, în modul cel mai serios, întoarcerea la aerodromul de plecare sau aterizarea pe un aerodrom aflat în vecinătate.

1 Comment

Filed under Despre zbor, Meteo, Putina scoala

Furtunile

Într-un mod mai simplist, dar pe înțelesul tuturor, furtuna este reprezentată de mai mulți nori Cumulonimbus însoțiți de descărcări electrice. Aceste manifestări meteorologice generează aspecte spectaculoase ale vremii, fulgere, tunete, averse puternice de ploaie și intensificări semnificative ale vântului. Așa cum spuneam și în articolul anterior, referitor la fenomenele meteo periculoase pentru zbor, furtunile sunt adesea însoțite de acele downbursts, dar şi de averse de grindină și turbulență severă.

Furtunile sunt întotdeauna asociate norilor Cumulonimbus și reprezintă unul dintre cele mai mari riscuri pentru aviatori.

Condițiile necesare pentru declanșarea unei furtuni sunt următoarele:

  1. O accentuată instabilitate atmosferică – ceea ce înseamnă că, odată declanșată mișcarea ascendentă a aerului, aceasta va continua.
  2. Un conținut mare de umezeală al masei de aer, în așa fel încât norii să se formeze cu ușurință.
  3. O acțiune de declanșare a mișcării ascendente a aerului, cauzată de mai mulți factori cum ar fi:

–          prezența unui front atmosferic

–          un masiv muntos sau altă formă de relief care să imprime aerului o mișcare ascendentă

–          încălzirea puternică a aerului în contact cu solul, care să cauzeze mișcarea convectivă

–          încălzirea straturilor inferioare ale unei mase de aer polar odată cu deplasarea acesteia peste regiuni mai calde

Furtuna sau, mai exact, norul care o generează, are trei stadii de dezvoltare:

  1.  Stadiul de formare şi de dezvoltare a norului Cumulus.

Odată cu mișcarea ascendentă a unei mase de aer umede aceasta se răcește până la atingerea așa-numitului punct de rouă(temperatura la care o masă de aer devine saturată). În această fază vaporii de apă încep să condenseze, transformându-se în picături de apă și formând norul.

În timpul procesului de condensare se eliberează căldura latentă, astfel că aerul se răcește cu o rată mai mică, cu eliberarea unor cantităţi mari de energie, conducând la formarea norului de furtună(Cumulonimbus).

În faza timpurie de formare a norului Cumulus se produc ascendențe relativ puternice ale aerului cald pe suprafețe având diametrul între 2 și 4 km, fără prezența unor curenți descendenți semnificativi.

Intensitatea ascendențelor crește odată cu altitudinea, temperatura în interiorul norului fiind mai mare decât a aerului exterior (datorită eliberării căldurii latente în timpul condensării), iar norul continuă să crească spre niveluri mai mari. Mișcarea ascendentă a aerului, din ce în ce mai puternică, antrenează o dată cu ea și picăturile de apă către niveluri înalte și foarte înalte, de cele mai multe ori peste nivelul de îngheț, unde acestea îngheață sau continuă să rămână lichide sub formă de picături suprarăcite. Se produce condensarea apei și picăturile fine se unesc, formând picături din ce în ce mai mari.

Stadiul de formare și dezvoltare a norului Cumulus durează, în mod uzual, între 10 și 20 de minute și este caracterizat prin ascendențe continue. Când media vitezei curenților ascendenți depășește 2000 feet/min, într-o perioadă de până la 10 minute, norul Cumulus se dezvoltă într-un Towering Cumulus (nor cu baza superioară până la 8000 m).

                  Stadiul de formare nor Cumulus

2. Stadiul de maturitate

Când picăturile de apă devin prea grele pentru a mai putea fi susținute de către aerul ascendent, acestea încep să cadă. Cu cât numărul de picături de apă în cădere crește, masa de aer din vecinătatea lor este antrenată în această mișcare de coborâre, producând descendențe puternice. Cel mai adesea, primele descărcări electrice și primii stropi de apă apar în această fază de evoluție a norului.

Declanșarea precipitațiilor care ating solul sunt un indiciu al faptului că norul a ajuns la stadiul de maturitate, stadiu la care manifestările asociate au cea mai mare intensitate.

Aerul în cădere se încălzește adiabatic, dar datorită temperaturii foarte scăzute a picăturilor de apă, rata de încălzire este mică, rezultând o masă de aer descendentă foarte rece, în comparație cu masa ascendentă caldă. În acest stadiu, se produc averse puternice de ploaie sau grindină, intensitatea maximă a acestora având loc în primele cinci minute de la declanșare. Curenții de aer foarte puternici pot arunca grindina departe de miezul norului, uneori la câteva mile de acesta. Din acest motiv, întâlnim uneori particule de grindină pe un cer aparent senin.

         Stadiul matur al norului Cumulonimbus

Vârful norului Cumulonimbus, în acest stadiu de dezvoltare, poate ajunge la tropopauză, atingând până la cca 30.000 feet la latitudini temperate și 50.000 feet la tropice. De la această, fază norul capătă aspectul tipic de Cumulonimbus, cu vârful împrăștiat și forma specifică de nicovală extinsă în direcția vânturilor de mare altitudine. Se pot întâlni și nori Cumulonimbus extrem de dezvoltați pe verticală, care trec de tropopauză până în stratosferă.

Mișcările ascendente și descendente extrem de violente din interiorul norului provoacă vânt de forfecare și turbulență extreme, care pot duce la cedări de structură ale aeronavelor. Schimbările de direcție extrem de rapide ale aerului pe suprafața aripii pot provoca angajări ale aeronavei, prin urmare zborul intenționat în interiorul unui Cumulonimbus ajuns la maturitate este cu strict interzis.

Odată cu apropierea de sol și atingerea acestuia de către masa de aer în cădere, se produce un puternic vânt de forfecare însoțit de turbulență, fenomen care a dus la distrugerea a numeroase aeronave de-a lungul timpului. Valul de aer rece care se împrăștie provoacă o scădere bruscă a temperaturii.

Stadiul matur al norului Cumulonimbus durează între 20 și 40 de minute.

3. Stadiul de disipare

Descendențele puternice cauzate de aerul rece duc la scăderea și dispariția ascendențelor, ceea ce provoacă încetinirea și oprirea transportului de aer cald și umed către partea superioară a norului și disiparea acestuia. Acest stadiu este caracterizat de mișcări descendente ale aerului. Ceea ce, cu puțin timp în urmă, a fost un imens nor cu dezvoltare verticală se poate transforma într-un nor stratiform inofensiv.

              Stadiul de disipare al notului Cumulonimbus

1 Comment

Filed under Despre zbor, Meteo, Putina scoala