Tag Archives: deva

Hai să te plimb cu planorul!

Din clipa în care am zburat pentru prima dată și m-am decis că vreau să devin pilot, mi-am dorit să-mi pot duce părinții cu avionul. O fi fost un imbold naiv la vremea aceea, nu știu, dar sunt aproape convins că marea majoritate a celor care și-au făcut din aviație o profesie sau zboară, într-un fel sau altul, și-au dorit în sinea lor acest lucru.

A trecut destulă vreme de atunci. Între timp, fiica mea a învățat să zboare (și face lucrul ăsta cu talent, pe bune) și de câte ori am ocazia, savurez momentele acelea cu mare plăcere. Satisfacția personală este cu atât mai mare cu cât a învățat să zboare sub ochii mei. Am trăit împreună fiecare etapă a pregătirii ei aici, pe aerodrom, cu emoțiile firești specifice fiecărei teme de zbor, culminând cu primul zbor în simplă comandă. Au fost multe clipele acelea unice când închizi cabina planorului în care se află un elev al tău, pentru a decola pentru prima dată singur. Fiica mea le-a descris cât se poate de bine într-una dintre povestirile ei. Ceea ce trăim noi, instructorii, este cel puțin la fel de complex.

Deși a devenit obișnuință, bucuria este de fiecare dată la fel de intensă când am ocazia să zbor cu Anca. Lucrul care mă mulțumește cel mai tare este faptul că am reușit să-i transmit dragostea de zbor, deși nu stiu sigur dacă i se trage de la mine sau, pur și simplu, a izvorât din interiorul ei. Având o fire mai înclinată către reverie, înclin să cred că eu am fost doar declicul care i-a declanșat-o.

Zilele trecute, am făcut câteva zboruri împreună. Deh, trebuie puțin antrenament înainte de simpla comandă. Am profitat de ocazie și am admirat peisajul de acolo, de sus. Oricum, altceva nu prea am avut de făcut. Cu toată întreruperea mare de la zbor a Ancăi, totul a fost normal. Zborul este ca și mersul pe bicicletă, odată învățat nu se mai uită. Cum nu mai zburaserăm de mult împreună, am trăit intens senzația de bucurie, de lucru bine făcut. Trec prin aceste momente în fiecare an, odată cu ieșirea la simplă comandă a elevilor pregătiți de mine, dar zborul cu Anca este întotdeauna altceva…

Advertisements

Leave a comment

Filed under De zi cu zi, Despre zbor

Cum să nu îți placă meseria asta ?

Daca nu ați încercat până acum un zbor dis de dimineață, merită să o faceți! Chiar dacă la ora 7, lumea s-a trezit deja la viață, după ce v-ați ridicat în aer, lucrurile redevin liniștite, aerul încremenește și senzația de nemișcare rămâne predominantă. Acesta este sentimentul pe care l-am avut azi, după decolarea petrecută la 7.45, de la Deva, cu destinația Băneasa. Am zburat împreună cu Eugen, pe care l-am cunoscut anul trecut, cam pe vremea aceasta, și care, între timp, și-a luat licența de pilot pe aeronave ultraușoare. Este lesne de înțeles că zborul l-a acaparat. Nici nu se putea altfel, aș spune eu. Vorba fiicei mele, “cum să nu îți placă să zbori cu avionul, c’mon… ?”.

Cireașa de pe tort a fost faptul că am zburat cu un Dynamic nou-nouț. După decolare, am început urcarea catre FL75, cum ne propuseserăm în planul de zbor, având în vedere că urma să trecem munții. Soarele, trecut cu puțin peste orizont, accentua senzația de aer cețos. Pe măsură ce câștigam înălțime, vizibilitatea devenea din ce în ce mai rea. La un moment dat, mi-am pus întrebarea dacă nu cumva informarea meteo fusese eronată. Privind însă lateral și în spate, am observat că, de fapt, impresia era creată de Soarele aflat destul de aproape de orizont și aerul cețos, devenit mai dens odată cu înălțimea. Vreau să precizez că una dintre însușirile acestui avion este faptul că nu se prea aude motorul din cabină, sunetul predominant fiind fâșâitul aerului în jurul fuselajului, asemănător zborului cu un avion cu motor reactiv.  Peisajul, aproape ireal, dublat de zgomotul ușor și monoton al aerului, accentua sentimentul de imobilitate. Am același sentiment în diminețile petrecute pe țărmul mării, în așteptarea răsăritului Soarelui.

Undeva către Sud-West, ghiceam contururile unor Cumuli, aflați totuși departe, probabil dincolo de lanțul muntos din fața noastră. Am ajuns în CTR Sibiu și ne-am anunțat prezența. Ne-au aprobat trecerea prin zonă și continuarea zborului pe rută. Între timp, în fața noastră a apărut, ca prin farmec, un strat de Altocumuli, situați aproximativ la nivelul nostru de zbor și care, la un moment dat, amenințau să ne închidă orizontul. Cum însă aproape trecusem de zona cu cote mai ridicate, am început o ușoară coborâre, pentru a evita să fim surprinși de stratul de nori ce se forma văzând cu ochii.

Am continuat coborârea și orizontul a început să devină mai ușor de observat. Ajunși la Pitești, i-am salutat pe colegii noștri, după care am continuat să coborâm către 2000 de picioare. Nu avem voie mai sus de atât în TMA București. Odată ajunși mai aproape de sol, a început și turbulența, din ce în ce mai puternică. Adio zbor liniștit. Mi-am amintit vorba unui coleg mai în vârstă: “Dacă nu ai ști despre zbor că este o plăcere, ai jura că este un chin”. Ne-am planificat intrarea în TMA București pe la TUSET, așa că Eugen i-a contactat: “Bucharest Approach, YR-5309, VFR from Deva to Băneasa, two miles inbound TUSET, 2000 feet, QNH 1014”. Băieții ne-au îndrumat să contactăm Turnul Băneasa, care ne-a cerut să coborâm la 800 de picioare. Între noi fie vorba, nu voi înțelege niciodată de ce trebuie să ne târâim cu burta pe sol între 800 și 1000 de picioare, când e voie până la 2000 de picioare. Probabil că există o explicație care mie îmi scapă. După ce am trecut de Bolintini, am început să zărim conturul Bucureștiului și fosta Casă a Scânteii. Știam că, puțin mai la stânga, se află pista de la Băneasa. Am văzut-o la vreo 8 km, așadar am continuat apropierea: “Turnul Băneasa, YR-5309 pe finala lungă, pista 07”, “Aprob aterizarea pe pista 07 YR-5309, vântul din 050, 8 noduri”.

Pentru mine, este întotdeauna o mare plăcere aterizarea pe o pistă betonată. Nu mă încântă atât manevra de aterizare în sine, cât senzația că te afunzi în suprafața aceea de beton. Balizajul pistei și toate celelalte marcaje sunt atât de diferite față de aterizarea pe iarbă. I-am spus lui Eugen să fie atent la vântul lateral, dar nu era nevoie, deoarece a aterizat ca la carte. Am degajat pista și am continuat rulajul către platformă. Contrastul dintre avionul atât de mic, la bordul căruia ne aflam, și numeroasele Airbus-uri și Boeing-uri aflate pe Băneasa a fost destul de nostim. Totuși, am observat privirea admirativă (sau mirată?) a pilotului unei “bijuterii” cu două motoare, parcată la câțiva pași de noi.

Zborul de întoarcere a fost cel puțin la fel de frumos. Ziua aceasta mi-a lăsat o senzație de bine, a fost o mică evadare din cotidian. Sunt convins că și Eugen a savurat-o la fel de mult.

1 Comment

Filed under De zi cu zi, Despre zbor

Raliul Dunăre-Mureș-Tisa (2)

Gazda noastră, Academia de Aviație din Vršac

Unul dintre tronsoanele raliului s-a desfășurat pe ruta Deva-Vršac (Iugoslavia, la vremea aceea). Vreau să precizez, de la început, că acele tronsoane de zbor nu se desfășurau în linie dreaptă. Ar fi fost prea simplu. Spre exemplu, tronsonul despre care voi vorbi a avut loc de la Deva la Vršac, pe 11 porțiuni, adică 11 segmente, acoperind aproape toată zona de W-SW a țării. Zborul trebuia să aibă durata de 2 ore și 28 minute. Singura problemă cu care ne-am confruntat a fost faptul că hărțile erau de prin 1965. Cât timp am zburat prin zona cu relief mai înalt a fost OK, dar ultimele segmente de raid s-au desfășurat la Sud de Timișoara, relief plat cât vezi cu ochii, iar reperele de pe hartă nu prea mai coincideau cu cele de pe teren. Nu am precizat faptul că singurele “instrumente” pe care le-am avut la dispoziție pentru navigație erau harta, cronometrul, busola și fișa de navigație. Nici pomeneală de GPS sau alte astfel de dispozitive. Iar hărțile erau niște copii color ale hărții originale. Vă puteți imagina cam ce calitate aveau acestea. Ne-au ajutat mult hărțile noastre de navigație,  care erau ceva mai noi, iar formele de relief de pe acestea erau foarte bine redate. Acest lucru m-a ajutat la identificarea localității Vršac, mai exact, faptul că se află undeva la baza sudică a unui deal. Am observat dealul respectiv de la distanță și am identificat aerodromul, în timp util, pentru a putea intra în procedura de aterizare.

După aterizare și efectuarea tuturor formalităților legate de vamă, am fost cu toții invitați de către șeful Academiei de Aviație, în sala de proiecție; în fapt, un adevărat cinematograf, unde a fost rulat un film de prezentare a Academiei. Lucrul care m-a impresionat, de la bun început după sosirea la Vršac, a fost extraordinara ospitalitate a gazdelor noastre. Prezentarea Academiei, bufetul organizat după aceea, atitudinea prietenoasă a tuturor celor de acolo ne-au făcut să ne simțim ca acasă. De la aterizare până la decolarea în proba de a doua zi, totul a funcționat întocmai unui ceasornic elvețian. Demn de remarcat a fost și aerodromul în sine. Totul de bună calitate, pista betonată, căile de rulaj și, în special, pista de iarbă, netedă ca o masă de tenis și cu un gazon care i-ar fi făcut invidioși pe britanici. În ansamblu, am rămas cu o senzație de respect pentru oamenii aceia și pentru țara lor.

Leave a comment

Filed under Despre zbor

Prima “simplă”

Aeroclubul este, în fapt, o școală de zbor. Toți piloții de performanță au început zborul ca simpli elevi, după care au avansat, dobândind aptitudinile necesare zborului de performanță, fie el zbor de distanță, fie zbor acrobatic. Cu toții au trecut însă prin emoțiile primului zbor în simplă comandă (primul zbor singur, pentru cei mai puțin familiarizați cu limbajul de aerodrom). De aceea, zilele, altfel normale, din viața de zi cu zi a unui aeroclub devin atât de deosebite și pline de esență cu ocazia acelor evenimente unice din viața  fiecărui pilot în devenire. Emoțiile sunt deopotrivă din partea elevilor, cât și a instructorilor; trăirile sunt, cred, la fel de intense de ambele părți.

Una dintre acele zile s-a derulat astăzi, aici la Deva, pe aerodromul din Săulești. Unuia dintre boboci i-au apărut, azi, primele pene, și-a întins aripile și a zburat singur. Vă pot spune, cu siguranță, că este un eveniment la fel de singular în viața unui pilot ca și primii pași sau ca prima dragoste. Este o zi care nu se uită, indiferent dacă îți faci o carieră din zbor sau este, pur și simplu, o provocare pe care vrei să o treci.

Vorbesc aici de Paul Togănel care, da, este fiul lui Togo, pentru cunoscători. Se pare că, într-adevăr, așchia nu sare departe de trunchi. Puștiul este cu adevărat motivat, iar natura i-a mai dat și talent. Iată ingredientele necesare ca un om să devină pilot. Restul este, de obicei, doar o chestiune de timp.

Am trăit emoțiile lui Paul “din partea cealaltă” de aerodrom, în calitate de remorcher pe automosor. Nu am auzit decât rapoartele radio, “3830 gata pentru decolare!”. Vocea era ușor răgușită, ies destul de greu cuvintele în clipele acelea, sunt momente încărcate, ești, totuși, pentru prima oară singur acolo sus, tu și planorul. Deși decolarea lui Paul a fost puțin mai cabrată decât normal, vocea instructorului controlor, dl. Simion Câmpean, l-a temperat în clipa următoare. Restul zborului a decurs normal din acest punct. Cred că declicul de care fiecare pilot are nevoie la un moment dat s-a produs odată cu acel “ușor, măi copile!”, rostit de d-l. Campean pe un ton ferm, dar plin de căldură, în același timp.

De aici încolo, totul s-a desfășurat firesc, firescul vieții de aerodrom. Al doilea zbor în simplă comandă a fost precedat de ritualul de acum tradițional, cel al “botezului zborului”. Astăzi, marii familii a aviatorilor i s-a mai adăugat un membru. Îi doresc, așa cum i-am și urat de altfel, o carieră în meseria aceasta frumoasă cel puțin la fel de bogată ca a tatălui său. Despre bucuria acestuia nu mai spun nimic, se poate desluși în fotografia de mai jos…

Ce ar mai fi de spus? Cer senin, zboruri multe și înalte!

2 Comments

Filed under De zi cu zi, Despre zbor

Încă o zi frumoasă

Îi spuneam, în după-amiaza acestei zile, unui prieten că nu îmi amintesc să fi întâlnit la Deva o condiție termică atât de bună și pe o perioadă atât de îndelungată. Fără a exagera, puteam organiza un mic concurs de zbor de distanță zilele acestea. Și totuși, participarea elevilor a fost slabă spre inexistentă… Nu cu foarte mulți ani în urmă, deși ieșeam la zbor cu 10-12 planoare, uneori mai mult, se întâmpla adesea să rămână sportivi care nu prindeau zbor în ziua respectivă. Unde or fi anii în care se vorbea despre aerodromul nostru ca despre Mecca?

Am făcut câteva ieșiri astăzi, puțin zbor termic și multe fotografii; ca de obicei, natura a fost generoasă. Am luat termica din mosor, (pentru cei nefamiliarizați cu terminologia, voi reveni cu explicații), am urcat cu o medie de 1,5 m/sec, poate mai mult, nici nu ne-am dat seama când am ajuns pe la o mie de metri. Peisajul a fost absolut superb. De la albul pufos, la conturul sidefiu, apoi la albastrul acela întunecat până spre negru, adevărate coloane cu vârful în formă de conopidă, puteam desluși cu ochiul liber “fierberea“ din interiorul norului.

Erau la stadiul acela de maturitate care te face să îți mărești gradul de atenție. Undeva, spre Nord, se declanșase deja o aversă de ploaie. A fost un zbor scurt, dar eficient. Ionică, sportivul cu care mă aflam în planor, avea nevoie de o ieșire la “angajări și vrie”. Pe cât de repede am urcat, la fel de rapid ne-am întors. La coborârea din planor, Ionică a început să țopăie de bucurie şi mi-am repetat, pentru a nu ştiu câta oară, în sine: cât de puțin îi trebuie unui om să fie fericit!

Un lucru cu adevărat impresionant zilele acestea a fost rapiditatea cu care au evoluat fenomenele meteo, pe un fond de instabilitate foarte mare. De la norii aceia pufoși, răsfirați pe tot cerul (pe bună dreptate au fost numiți Cumulus Humilis), la uriașii Charlie Bubu, cum i-a numit zilele trecute Mihai, prietenul meu. Aproape fiecare zi s-a încheiat cu un mic spectacol de zgomot și lumini (ieri, a fost ceva mai mare), după care totul s-a calmat și a venit seara. Da, putem spune fără a greși că a venit vara.

Aștept cu nerăbdare să vină și vacanța elevilor. Am început anul acesta cu dreptul, în ceea ce privește zborul de performanță și mi-aș dori să continuăm la fel. Încercăm să reconturăm un lot de zbor de performanță din sportivii brevetați în anii trecuți. Sunt printre ei unii cu adevărat talentați. În același timp, avem o grupă mare de elevi începători, care sunt nerăbdători să înceapă zborul. Aș minți dacă aș spune ca noi, instructorii, suntem mai puțin nerăbdători.

2 Comments

Filed under De zi cu zi, Despre zbor

Cupa Aurel Vlaicu la paramotor


Sâmbată și duminică, respectiv 28-29.05.2011, Aeroclubul Teritorial Deva a găzduit a II-a ediție a Cupei Aurel Vlaicu la Paramotor, în colaborare cu Asociația Sportivă Phoenix Club 89.

Probele susținute au constat în:
1. Precizia aterizării – trei aterizări consecutive pe discul de 15 cm
2. Proba de jaloane – 6 jaloane ce trebuie dărâmate în timp cât mai scurt

Câștigătorii competiției au fost următorii:
I    BEZERGHEANU MUGUREL – Craiova
II   RITEȘ IONUT – Universitatea Timișoara
III  BUZAN ADRIAN – Asociația Sportivă Phoenix Club 89, București

Întrucât evenimentul a coincis cu festivalul “Zilele Cetății”, organizat de Primăria Municipiului Deva, premierea a fost efectutată de către primarul Devei, Mircia Muntean, pe scena din fața unui hipermarket din localitate.

După premiere, participanții la competiție le-au oferit locuitorilor Devei un spectacol aerian deosebit.

Photo credits

1 Comment

Filed under De zi cu zi, Despre zbor

O lume nouă

Sursă foto: Gabriel Drăgan

Cursurile teoretice și perioada până în primăvara următoare au trecut pe nesimțite. Asimilam cunoștințe noi, aerodinamică, avioane, navigație aeriană, meteorologie. Pe zi ce trecea, mi se clarificau în minte o mulțime de întrebări, puse și nepuse. Cu fiecare oră de specialitate parcursă, ajungeam să înțeleg principiile care stau la baza zborului, am început să cunosc oceanul aerian cu toate fenomenele sale, am învățat cum reușesc avioanele să parcurgă distanțe greu de imaginat, ajutându-se doar de instrumentele de la bord.

Erau lucruri noi și extraordinare, care mă apropiau, cu fiecare zi care trecea, de începerea sezonului de zbor. În paralel cu aceasta, mă pusesem cu burta pe carte, matematica și fizica urmând a fi materiile principale la examenul de admitere în Școala Militară de Ofițeri de Aviație. Am fost întotdeauna un elev peste medie, însă din anul acela, nivelul meu de pregătire a crescut simțitor. Este extraordinar cât de mult îl poate motiva pasiunea pe om; le spun mereu elevilor mei că motivația este motorul principal care îi va împinge către performanță.

Instructorii erau tineri și dezinvolți, ne tratau ca pe niște prieteni mai mici, îi simțeam foarte apropiați de noi, ne-au făcut întotdeauna să ne simțim ca făcând parte dintr-o familie.

Despre cunoașterea avionului ne-a vorbit domnul Remus Berariu, nea Romică, după cum era cunoscut de toată lumea, șeful tehnic al aeroclubului, un om care a trăit mai toată viața printre avioane. Meteorologia am învățat-o cu unul dintre cei mai experimentați piloți de la acea vreme, domnul Suba sau „nea Jeo”, cum îl știau toți cei din aviație; mai în vârstă decât ceilalți piloți, ca părul complet alb, nea Jeo ne vorbea despre fiecare fenomen meteo important pentru zbor în paralel cu câte o aventură trăită de el și legată de acel fenomen. Omul acesta era o adevărată enciclopedie de aviație, i-am fi ascultat povestirile ore întregi fără să ne plictisim. Avea un umor care te molipsea, orele de meteorologie fiind de departe cele mai gustate. Îmi face plăcere să îl întâlnesc și acum, când a depășit 80 de ani, pentru că are aceeași vervă ca și atunci. S-a pensionat cu o experiență de zbor de mai bine de 12.000 de ore, trecând cam prin toate experiențele prin care putea trece un pilot.

Examenul de admitere la zbor a trecut fără nici un fel de emoții, mi s-a părut că știam toate acele lucruri de când lumea. Așteptam cu nerăbdare să mergem la aerodrom, să vedem avioanele pe viu și, mai ales, să începem zborul. Nu erau multe zilele în care să nu îmi imaginez cum vor fi clipele acelea, în care mă voi ridica de la sol, nu ca pasager, ci la manșa avionului. Urma să facem pregătirea în zbor pe avionul Zlin-526F. Deși îl văzusem doar în fotografii, îl cunoșteam până în cel mai mic detaliu. Din păcate, avioanele nu erau încă la Deva. Urmau să fie aduse, în primăvară, de către instructorii noștri.

Leave a comment

Filed under Despre zbor, Inceputuri