Tag Archives: planor

Hai să te plimb cu planorul!

Din clipa în care am zburat pentru prima dată și m-am decis că vreau să devin pilot, mi-am dorit să-mi pot duce părinții cu avionul. O fi fost un imbold naiv la vremea aceea, nu știu, dar sunt aproape convins că marea majoritate a celor care și-au făcut din aviație o profesie sau zboară, într-un fel sau altul, și-au dorit în sinea lor acest lucru.

A trecut destulă vreme de atunci. Între timp, fiica mea a învățat să zboare (și face lucrul ăsta cu talent, pe bune) și de câte ori am ocazia, savurez momentele acelea cu mare plăcere. Satisfacția personală este cu atât mai mare cu cât a învățat să zboare sub ochii mei. Am trăit împreună fiecare etapă a pregătirii ei aici, pe aerodrom, cu emoțiile firești specifice fiecărei teme de zbor, culminând cu primul zbor în simplă comandă. Au fost multe clipele acelea unice când închizi cabina planorului în care se află un elev al tău, pentru a decola pentru prima dată singur. Fiica mea le-a descris cât se poate de bine într-una dintre povestirile ei. Ceea ce trăim noi, instructorii, este cel puțin la fel de complex.

Deși a devenit obișnuință, bucuria este de fiecare dată la fel de intensă când am ocazia să zbor cu Anca. Lucrul care mă mulțumește cel mai tare este faptul că am reușit să-i transmit dragostea de zbor, deși nu stiu sigur dacă i se trage de la mine sau, pur și simplu, a izvorât din interiorul ei. Având o fire mai înclinată către reverie, înclin să cred că eu am fost doar declicul care i-a declanșat-o.

Zilele trecute, am făcut câteva zboruri împreună. Deh, trebuie puțin antrenament înainte de simpla comandă. Am profitat de ocazie și am admirat peisajul de acolo, de sus. Oricum, altceva nu prea am avut de făcut. Cu toată întreruperea mare de la zbor a Ancăi, totul a fost normal. Zborul este ca și mersul pe bicicletă, odată învățat nu se mai uită. Cum nu mai zburaserăm de mult împreună, am trăit intens senzația de bucurie, de lucru bine făcut. Trec prin aceste momente în fiecare an, odată cu ieșirea la simplă comandă a elevilor pregătiți de mine, dar zborul cu Anca este întotdeauna altceva…

Advertisements

Leave a comment

Filed under De zi cu zi, Despre zbor

Prima “simplă”

Aeroclubul este, în fapt, o școală de zbor. Toți piloții de performanță au început zborul ca simpli elevi, după care au avansat, dobândind aptitudinile necesare zborului de performanță, fie el zbor de distanță, fie zbor acrobatic. Cu toții au trecut însă prin emoțiile primului zbor în simplă comandă (primul zbor singur, pentru cei mai puțin familiarizați cu limbajul de aerodrom). De aceea, zilele, altfel normale, din viața de zi cu zi a unui aeroclub devin atât de deosebite și pline de esență cu ocazia acelor evenimente unice din viața  fiecărui pilot în devenire. Emoțiile sunt deopotrivă din partea elevilor, cât și a instructorilor; trăirile sunt, cred, la fel de intense de ambele părți.

Una dintre acele zile s-a derulat astăzi, aici la Deva, pe aerodromul din Săulești. Unuia dintre boboci i-au apărut, azi, primele pene, și-a întins aripile și a zburat singur. Vă pot spune, cu siguranță, că este un eveniment la fel de singular în viața unui pilot ca și primii pași sau ca prima dragoste. Este o zi care nu se uită, indiferent dacă îți faci o carieră din zbor sau este, pur și simplu, o provocare pe care vrei să o treci.

Vorbesc aici de Paul Togănel care, da, este fiul lui Togo, pentru cunoscători. Se pare că, într-adevăr, așchia nu sare departe de trunchi. Puștiul este cu adevărat motivat, iar natura i-a mai dat și talent. Iată ingredientele necesare ca un om să devină pilot. Restul este, de obicei, doar o chestiune de timp.

Am trăit emoțiile lui Paul “din partea cealaltă” de aerodrom, în calitate de remorcher pe automosor. Nu am auzit decât rapoartele radio, “3830 gata pentru decolare!”. Vocea era ușor răgușită, ies destul de greu cuvintele în clipele acelea, sunt momente încărcate, ești, totuși, pentru prima oară singur acolo sus, tu și planorul. Deși decolarea lui Paul a fost puțin mai cabrată decât normal, vocea instructorului controlor, dl. Simion Câmpean, l-a temperat în clipa următoare. Restul zborului a decurs normal din acest punct. Cred că declicul de care fiecare pilot are nevoie la un moment dat s-a produs odată cu acel “ușor, măi copile!”, rostit de d-l. Campean pe un ton ferm, dar plin de căldură, în același timp.

De aici încolo, totul s-a desfășurat firesc, firescul vieții de aerodrom. Al doilea zbor în simplă comandă a fost precedat de ritualul de acum tradițional, cel al “botezului zborului”. Astăzi, marii familii a aviatorilor i s-a mai adăugat un membru. Îi doresc, așa cum i-am și urat de altfel, o carieră în meseria aceasta frumoasă cel puțin la fel de bogată ca a tatălui său. Despre bucuria acestuia nu mai spun nimic, se poate desluși în fotografia de mai jos…

Ce ar mai fi de spus? Cer senin, zboruri multe și înalte!

2 Comments

Filed under De zi cu zi, Despre zbor

Încă o zi frumoasă

Îi spuneam, în după-amiaza acestei zile, unui prieten că nu îmi amintesc să fi întâlnit la Deva o condiție termică atât de bună și pe o perioadă atât de îndelungată. Fără a exagera, puteam organiza un mic concurs de zbor de distanță zilele acestea. Și totuși, participarea elevilor a fost slabă spre inexistentă… Nu cu foarte mulți ani în urmă, deși ieșeam la zbor cu 10-12 planoare, uneori mai mult, se întâmpla adesea să rămână sportivi care nu prindeau zbor în ziua respectivă. Unde or fi anii în care se vorbea despre aerodromul nostru ca despre Mecca?

Am făcut câteva ieșiri astăzi, puțin zbor termic și multe fotografii; ca de obicei, natura a fost generoasă. Am luat termica din mosor, (pentru cei nefamiliarizați cu terminologia, voi reveni cu explicații), am urcat cu o medie de 1,5 m/sec, poate mai mult, nici nu ne-am dat seama când am ajuns pe la o mie de metri. Peisajul a fost absolut superb. De la albul pufos, la conturul sidefiu, apoi la albastrul acela întunecat până spre negru, adevărate coloane cu vârful în formă de conopidă, puteam desluși cu ochiul liber “fierberea“ din interiorul norului.

Erau la stadiul acela de maturitate care te face să îți mărești gradul de atenție. Undeva, spre Nord, se declanșase deja o aversă de ploaie. A fost un zbor scurt, dar eficient. Ionică, sportivul cu care mă aflam în planor, avea nevoie de o ieșire la “angajări și vrie”. Pe cât de repede am urcat, la fel de rapid ne-am întors. La coborârea din planor, Ionică a început să țopăie de bucurie şi mi-am repetat, pentru a nu ştiu câta oară, în sine: cât de puțin îi trebuie unui om să fie fericit!

Un lucru cu adevărat impresionant zilele acestea a fost rapiditatea cu care au evoluat fenomenele meteo, pe un fond de instabilitate foarte mare. De la norii aceia pufoși, răsfirați pe tot cerul (pe bună dreptate au fost numiți Cumulus Humilis), la uriașii Charlie Bubu, cum i-a numit zilele trecute Mihai, prietenul meu. Aproape fiecare zi s-a încheiat cu un mic spectacol de zgomot și lumini (ieri, a fost ceva mai mare), după care totul s-a calmat și a venit seara. Da, putem spune fără a greși că a venit vara.

Aștept cu nerăbdare să vină și vacanța elevilor. Am început anul acesta cu dreptul, în ceea ce privește zborul de performanță și mi-aș dori să continuăm la fel. Încercăm să reconturăm un lot de zbor de performanță din sportivii brevetați în anii trecuți. Sunt printre ei unii cu adevărat talentați. În același timp, avem o grupă mare de elevi începători, care sunt nerăbdători să înceapă zborul. Aș minți dacă aș spune ca noi, instructorii, suntem mai puțin nerăbdători.

2 Comments

Filed under De zi cu zi, Despre zbor