Category Archives: Putina scoala

Ceața (1)

Deși anotimpul în care ne aflăm nu este propice formării ceții, cred că o prezentare ceva mai detaliată a fenomenului este binevenită, în special pentru piloți, ceața fiind unul dintre cele mai perfide fenomene meteo, având o mare contribuție la un număr semnificativ de incidente și accidente.

Ceața face parte din categoria “hidrometeorilor”, definiți ca un ansamblu de particule de apă lichidă sau solidă. Ea poate fi definită ca o acumulare de picături de apă sau microcristale de gheață, rezultate în urma condensării sau sublimării vaporilor de apă, acumulare prezentă în stratul de aer situat în imediata apropiere a solului sau mării și care duce la reducerea semnificativă, sub 1 km, a vizibilității. Ceața poate fi asemuită cu o pătură de nori Stratus, cu baza pe suprafața terestră.

Când vizibilitatea orizontală este cuprinsă între 1 și 10 km, vorbim despre ”aer cețos”.

A nu se confunda fenomenul de ceață cu cel de pâclă, chiar dacă efectul este același, și anume, reducerea vizibilității orizontale. Pâcla reprezintă o aglomerare, în aer, de particule solide.

Bineînțeles că cele două fenomene pot avea loc în același timp, particulele de pâclă devenind nuclee de condensare într-o atmosferă suficient de umedă.

Ca orice alt tip de nor, ceața se poate forma în mod obișnuit, în două feluri: prin răcire  – aerul este răcit sub punctul de saturație (punctul de rouă) și prin evaporare și amestec – vaporii de apă sunt transferați în aer prin evaporare, aerul mai umed amestecându-se cu cel uscat. Pentru ca ceața să se poată menține, aerul trebuie să-și mențină gradul de saturație, ori printr-o răcire continuă, ori prin evaporare și amestec.

În funcție de temperatură, dimensiunile picăturilor ce intră în compoziția ceții sunt foarte mici, între 2 și 60 μm. Datorită acestor dimensiuni, ele au o viteză de cădere foarte mică. Practic, plutesc în aer și pot fi menținute în suspensie de către curenții de aer un timp îndelungat. Aceasta este una dintre explicațiile persistenței acestui fenomen.

O clasificare a cețurilor după criteriul genetic arată astfel:

1. Cețuri din interiorul maselor de aer

            Cețuri de răcire:

                        a. Ceața de radiație

                        b. Ceața de advecție

                        c. Ceața de versant

            Cețuri de evaporare

2. Cețuri frontale

La cele prezentate mai sus, putem adăuga două forme particulare de cețuri – de amestec și urbane.

a. Ceața de radiație (sau ceața de sol) este produsă datorită răcirii suprafeței terestre prin radiație. Cele mai bune condiții de formare sunt în nopțile senine, când un strat superficial de aer umed se află în suspensie deasupra solului, în condiții de vânt zero sau slab. În această situație, suprafața solului se răcește rapid prin fenomenul de radiație. Pe măsură ce solul se răcește, aerul din apropierea lui se răcește treptat și el. Aerul umed din stratul inferior, răcit rapid la contactul cu solul, devine în scurt timp saturat, ducând la formarea ceții. Grosimea stratului de ceață de radiație depinde, în principal, de nivelul de răcire radiativă a aerului. Dacă aceasta are loc doar în păturile inferioare, avem de-a face cu “ceața joasă de radiație”. Grosimea acestui strat nu depășește, de obicei, 10 m. Doar când răcirea este foarte intensă grosimea stratului de ceață poate atinge pâna la 100 m.

Condițiile de cer senin și vânturi slabe sunt, de regulă, asociate zonelor mari de presiune atmosferică ridicată (anticicloni). În consecință, pe timpul iernii, când o masă de aer anticiclonică rămâne imobilă deasupra unei suprafețe, ceața de radiație poate persista mai multe zile. În astfel de situații, ceața de radiație se dezvoltă și în altitudine, pe grosimi de mai multe sute de metri, fiind denumită “ceața înaltă de radiație”.

Datorită faptului că aerul rece de pe versanții muntoși se scurge și se acumulează în văi, cel mai frecvent vom observa formarea ceții de radiație în zonele joase.

Cu cât noaptea este mai lungă, cu atât timpul în care solul se răcește este mai lung și posibilitatea de formare a ceții este mai mare. Prin urmare, ceţurile de radiaţie apar, cel mai frecvent, toamna târziu și iarna.

Limita superioară a stratului de ceață de radiație reprezintă întotdeauna baza stratului de inversiune termică (aerul de lângă sol este rece, iar cel de deasupra este mai cald).

Ceața de radiație

Advertisements

Leave a comment

Filed under Meteo, Putina scoala

Norii polari mezosferici

Textul de mai jos este, în mare parte, o traducere a unui articol al Universetoday. Alex Conu zicea că e o temă interesantă.

Misterioasele “nopți strălucitoare” sau norii noctilucenți sunt, de obicei, observați în timpul verii, apărând la apus și creând efecte spectaculoase. Sunt nori subțiri, ondulați, din gheaţă, care se formează la altitudini foarte mari şi reflectă lumina soarelui mult timp după ce acesta a coborât sub orizont. Oamenii de stiință nu cunosc cauza formării lor, dar continuă să îi observe – atât de pe Pământ, cât şi din spaţiu. Imagini ale acestor nori au fost luate de Instrumentul de Monitorizare a Ozonului (OMI) cu ajutorul satelitului NASA, Aura.

Foto credits.

Numiți și nori polari mezosferici, au creat confuzie în rândul oamenilor de știință, prin recentele lor schimbări dramatice. În mod obișnuit, au fost considerați apariții rare, dar acum strălucirea lor este în creştere, sunt observați din ce în ce mai frecvent, sunt vizibili la latitudini mai joase decât oricând înainte şi, după cum dezvăluie imaginile prin satelit, mai nou apar chiar şi în timpul zilei.

Norii noctilucenți se formează într-un strat superior al atmosferei Pământului, numit Mezosferă, în timpul verii, în emisfera nordică, la o altitudine de 80 km (50 mile). Ei se pot forma încă din luna Mai şi se extind până în August. Pot fi, de asemenea, observați la latitudini ridicate în timpul lunilor de vară, în emisfera sudică.

Ce ar putea însemna aceste noi apariții? Unii oameni de știință cred că norii polari mesosferici sunt un bun indicator pentru cele mai mici schimbări din atmosferă, deoarece aceștia sunt extrem de sensibili la modificările vaporilor de apă şi a temperaturii atmosferice. Norii mezosferici se formează doar atunci când temperaturile scad sub ​​-130 grade Celsius (-200 grade Fahrenheit), când conținutul mic de vapori de apă din atmosferă îngheaţă, dând naștere norilor de gheaţă.

Cercetătorul Matthew DeLand, de la Science Systems and Applications Inc. şi NASA Goddard Space Flight Center, a monitorizat norii polari mezosferici cu instrumente proiectate pentru studiul ozonului, inclusiv OMI, care furnizează observaţii mult mai detaliate şi mai frecvente decât instrumentele anterioare. Acest lucru i-a oferit lui Deland o modalitate de a-și rafina măsurătorile, permițându-i, pe termen lung, să lege aspectul tot mai luminos al norilor noctilucenți de tendința de creștere a gazelor cu efect de seră.

Foto credits

Nori noctilucenți pot fi detectați deoarece sunt doar formațiuni care reflectă lumina în această parte din atmosferă. Satelitul Aura călătorește pe o orbită polară, rotindu-se de la sud către nord, în același timp cu deplasarea Pământului. Ca rezultat, satelitul oferă posibilitatea realizării unor imagini ale polilor în fiecare zi.

În urma studiilor făcute, DeLand și-a creat o imagine mai exactă a tendinţelor de evoluție a norilor noctilucenți pe termen lung. Cu toate corecțiile făcute, este din ce în ce mai evident faptul că tendinţa atmosferei de a răspunde gazelor cu efect de seră, a crescut în ultimii 30 de ani.

Faptul că norii polari mezosferici devin, pe timp ce trece, mai luminoși sugerează faptul că mezosfera devine mai rece și mai umedă. Creşterea volumului de gaze cu efect de seră în atmosferă poate influenta ambele fenomene.

Influența norilor discutați mai sus asupra aviației este inexistentă datorită altitudinilor la care se formează.

Leave a comment

Filed under Meteo, Putina scoala

Clasificarea norilor (5)

Familia norilor de dezvoltare verticală

Denumirea acestei familii vine din faptul că norii care îi aparțin pot avea baza la înălțimi începând cu 500m, partea superioară putând ajunge până la nivelul Stratosferei, la înălțimi incredibile, de peste 35.000 feet (peste 11.000m). Energia înmagazinată de acești nori este greu de imaginat, motiv pentru care și efectele lor sunt dintre cele mai impresionante.

Pornim descrierea noastră cu acei “nori de vată” plutitori, cu care suntem atât de obișnuiți în zilele frumoase de vară, acoperind uneori aproape toată bolta cerească, norii Cumulus. Aceștia pot căpăta diverse forme, de la conturul plin de protuberanțe, bine definit, având baza plată, și anume Cumulus Humilis, până la un la aspect lânos și scămoșat – Cumulus Fractus.

Baza lor este de culoare albă spre gri deschis, fiind destul de coborâtă în zilele cu umezeală ridicată. Vârful norului, care are, cel mai adesea, forma unor turnuri rotunjite, marchează nivelul la care mișcarea ascendentă a aerului încetează; de cele mai multe ori, nu este foarte înalt. Norii Cumulus Humilis mai sunt numiți, în viața de pe aerodrom, și “cumulus de vreme bună.”

În partea a doua a zilei, norii aceștia inofensivi, care apar în diminețile calde de vară, cresc continuu, devenind mai mari și cu o mai mare dezvoltare pe verticală, împrumutând adesea aspectul unei conopide. În acest stadiu de dezvoltare, ei devin nori Cumulus Congestus sau Towering Cumulus (TCU, abreviere folosită în aviație). De cele mai multe ori, sunt nori bine individualizați, dar există situații în care pot crește unul în altul, dând naștere unei linii de TCU.

Diferența între norii Cumulus și Stratocumulus este destul de greu de făcut de către necunoscători. Este de remarcat faptul că primii sunt bine separați, având porțiuni de cer liber suficient de mari între ei, în timp ce ultimii se prezintă în formă de grupuri mai aglomerate.

De asemenea, norii Cumulus au vârful sub formă de turn, bine conturat, în comparație cu aspectul plat al vârfurilor norilor Stratocumulus.

Cumulus Humilis

 Referitor la semnificația norilor Cumulus pentru zbor, putem remarca următoarele:

–          generează precipitații sub formă de averse (Cumulus Congestus)

–          în sezonul rece pot genera givraj moderat până la sever

–          turbulență moderată spre severă

–          vizibilitatea în interiorul lor este foarte slabă

Cumulus Congestus

În situația în care un nor Cumulus Congestus continuă să se dezvolte pe verticală se transformă într-un nor Cumulonimbus.

În multe cazuri norii Cumulus Congestus şi Cumulonimbus arată la fel, ceea ce face dificilă distincţia între ei. O modalitate bună de a-i distinge este aceea de a observa partea de sus a norului. Dacă partea superioară a norului este bine conturată şi nu cu un aspect fibros, avem de-a face cu un Cumulus Congestus. Invers, dacă partea de sus a norului își pierde claritatea şi prezintă o textură fibroasă, atunci vorbim de un Cumulonimbus.

Norul Cumulonimbus

Despre acesta și fenomenele asociate lui am discutat în articolele trecute referitoare la Furtuni și Fenomenele asociate norilor Cumulonimbus.

Cu acest articol voi încheia prezentarea norilor. Sper că am reușit să vă ofer o perspectivă clară asupra a ceea ce reprezintă norii, geneza, caracteristici și care este importanța lor pentru zbor. Am încercat să abordez subiectul din punct de vedere practic și într-un mod cât mai prietenos. Dacă aveți nevoie de mai multe informații sau simțiți că e cazul să fac completări, aștept sugestii, în comentarii sau pe mail.

Leave a comment

Filed under Meteo, Putina scoala

Clasificarea norilor (4)

Familia norilor inferiori

Norii Stratocumulus sunt nori joși, cu aspect de cocoloașe, dispuși sub formă de rânduri, petice sau mase mai mari, rotunjite, care permit vederea cerului prin spațiile dintre elementele individuale ale norilor. Mai pot fi observați la apusul Soarelui, ca fragmente ale unui nor cumulus destrămat, de mari dimensiuni. Culoarea acestor nori variază în funcție de dimensiunea lor, de la gri inchis la gri deschis. Diferența dintre aceștia și norii Altocumulus este aceea că baza lor este mai coborâtă, iar elementele individuale ale norului sunt mai mari. O metodă utilă pentru a diferenția cele două tipuri de nori este următoarea: țineți mâna întinsă către nori; elementele norului Altocumulus vor fi aproximativ de mărimea unghiei degetului mare, în timp ce cele ale norului Stratocumulus vor fi aproximativ de mărimea pumnului. Rareori, din norii Stratocumulus cade ploaie sau zăpadă.

Întrucât aceștia sunt compuși din picături de apă, în sezonul rece pot genera givraj ușor către moderat. Turbulența în acești nori poate fi ușoară către moderată, în timp ce vizibilitatea este moderată către slabă.

Nori Stratocumulus

Norii Stratus se prezintă ca un strat uniform de nori de culoare gri care, adesea, acoperă întreaga boltă cerească. Se pot asemui cu un strat de ceață care nu atinge solul. De fapt, atunci când stratul de ceață se ridică, dă naștere norului Stratus.

În mod normal, din acești nori nu cad precipitații, dar uneori ei sunt însoțiți de ceață sau burniță.

Dacă stratul de nori Stratus este mai gros, ei pot fi confundați cu norii Nimbostratus. Diferența între aceștia se poate face prin atenta observare a bazei norului. Norii Stratus au o bază mult mai uniformă decât cea a norului Nimbostratus.

La fel ca și în cazul norilor Stratocumulus, datorită picăturilor de apă din componența norului, acesta poate genera givraj ușor către moderat în sezonul rece, vizibilitatea fiind slabă în interiorul lor. Nu dau turbulență.

Nori Stratus

Norii Nimbostratus sunt nori cu aspect “umed”, de culoare gri închis, din care cad, mai mult sau mai puțin continuu, precipitații ușoare sau moderate sub formă de ploaie sau ninsoare. Niciodată acești nori nu vor genera precipitații sub formă de averse.

Baza norilor Nimbostratus este greu de definit, din această cauză pot fi uneori confundați cu norii Altostratus. Nimbostrații, datorită grosimii lor, nu permit vederea Lunii sau a Soarelui.

Când aerul de sub norii Nimbostratus devine saturat, în această zonă ia naștere un gen de nori cu formă neregulată și aspect zdrențuit, denumiți Stratus Fractus.

Vizibilitatea sub norii Nimbostratus este proastă din cauza precipitațiilor și a aerului umed.

Norii Nimbostratus sunt periculoși pentru zbor deoarece pot genera givraj moderat până la sever, la fel și turbulență. Vizibilitatea în interiorul lor este foarte redusă.

Nori Nimbostratus

Despre norii cu dezvoltare verticală voi povesti într-un articol viitor, ei având o influență deosebită asupra domeniului aviatic. De asemenea, recomand vizitarea site-ului http://www.clouds-online.com/, un excelent atlas de nori online.

Leave a comment

Filed under Meteo, Putina scoala

Clasificarea norilor (3)

Familia norilor mijlocii

Acești nori sunt compuși, în general, din picături de apă, cu excepția cazului când temperatura coboară suficient de mult și în interiorul norilor întâlnim și cristale de gheață.

Norii Altocumulus sunt nori cu aspect consistent, de culoare gri, aglomerați uneori  în văluri paralele sau benzi. Caracteristic acestor nori este faptul că o parte a norului este mai întunecată decât cealaltă, în acest fel fiind ușor de deosebit de norii Cirrocumulus. De asemenea, elementele individuale ale norilor Altocumulus sunt mai mari decât cele ale norilor Cirrocumulus.

Când norii Altocumulus sunt prezenți sub forma unui strat, forma lor rotunjită sau aspectul de rulouri sunt un indiciu care ne ajută să îi deosebim de norii Altostratus.

Norii Altocumulus nu dau precipitații și, în general, prevestesc vreme bună sau în curs de îmbunătățire.

O formă particulară a acestor nori este Altocumulus Castellanus, nori cu aspect de ”castele”. Apariția lor, în diminețile calde și umede de vară, prevede, de cele mai multe ori, producerea de furtuni în partea a doua a după-amiezei.

Nori Altocumulus

Norii Altostratus se prezintă sub forma unui strat de nori gri-albăstrui care, de multe ori, acoperă întreaga boltă cerească. Ei se pot întinde pe suprafețe de sute de kilometri pătrați.

În secțiunea mai subțire a norului, uneori, se pot observa Soarele sau Luna sub forma unui disc abia vizibil. Din acest motiv, norii Altostratus sunt deseori confundați cu norii Cirrostratus, un bun indiciu al diferenței dintre aceștia fiind culoarea gri a norilor Altostratus, în comparație cu cea alba a norilor Cirrostratus, și conturul vag al Soarelui sau al Lunii văzute prin ei. De asemenea, doar norii cirriformi produc efectul de halou.

Norii Altostratus apar adesea în fața unei furtuni, generând precipitații pe scară largă , cu un caracter relativ continuu. Când baza acestor nori este suficient de joasă și precipitațiile ating pământul, ei sunt clasificați ca fiind nori Nimbostratus.

Influența norilor Altocumulus și Altostratus asupra zborului se manifestă prin turbulență și givraj ușoare, vizibilitatea fiind satisfăcătoare.

Nori Altostratus

Leave a comment

Filed under Meteo, Putina scoala

Clasificarea norilor (2)

Familia norilor superiori

Întrucât aerul la înălțimile la care se formează norii superiori este foarte rece și uscat, aceștia sunt compuși în întregime din cristale de gheață, grosimea stratului de nori fiind destul de mică.

Aspectul lor este albicios, excepție făcând la apusul și răsăritul soarelui, când capătă nuanțe galben – roșiatice datorită reflectării luminii solare în partea lor inferioară.

Cei mai întâlniți sunt norii Cirrus, subțiri, sub formă de șuvițe. În mod uzual, norii Cirrus se deplasează de la Vest către Est, fiind un bun indiciu al vântului predominant la acele niveluri.

 Nori Cirrus

Norii Cirrocumulus se prezintă ca mici ghemotoace albe, cu contururi rotunjite, care pot fi întâlnite individual sau în șiruri lungi. Când se prezintă sub formă de șiruri, norii Cirrocumulus au aparența unor stropi de apă albicioși care îi deosebește de aspectul mătăsos al norilor Cirrus sau de cel văluros al norilor Cirrostratus. Gradul de acoperire cu nori Cirrocumulus este de obicei foarte mic. Forma specifică a acestora îi fac să fie printre cei mai frumoși nori la apusul Soarelui.

  Nori Cirrocumulus

Stratul subţire de nori, cu aspect văluros, care acoperă, în cele mai multe cazuri, întreaga boltă cerească îl constituie norii Cirrostratus. Aceștia sunt atât de subțiri încât Soarele şi Luna pot fi observate cu ușurință prin ei. Deși există situații în care nu pot fi observați cu ochiul liber, datorită cristalelor de gheață din care sunt compuși, ei produc deseori efectul de halou, care le semnalează prezența.

Straturile mai groase de nori Cirrostratus dau cerului un aspect alb-strălucitor şi sunt adesea un bun indiciu al unei furtuni care avansează, în special dacă sunt urmați de nori din familia norilor mijlocii. Sunt, așadar, un bun indiciu al prevestirii ploii sau ninsorii într-un termen de 12 la 24 de ore.

 Nori Cirrostratus

Influența norilor din familia Cirrus asupra zborului este nesemnificativă, ei negenerând nici turbulență, nici givraj. Vizibilitatea în interiorul lor este, de asemenea, bună.

Citește și Norii – generalități

Leave a comment

Filed under Meteo, Putina scoala

Clasificarea norilor (1)

O mare parte a fenomenelor meteo petrecute în atmosferă sunt bine marcate prin prezența norilor, aceștia fiind un bun indiciu pentru meteorologi în prevederea vremii.

Criteriile după care se clasifică norii ține cont de următoarele: forma și aspectul acestora, geneza, înălțimea de formare și structura microfizică.

Mă voi referi, în continuare, la clasificarea internațională, care grupează principalele forme de nori în patru familii, fiecare cuprinzând, la rândul ei, mai multe genuri.

–    Familia norilor superiori – baza acestora se află la înălțimi cuprinse între 5000 și 13000 de metri (aproximativ 16.000 și 43.000 de picioare).

Această familie cuprinde următoarele genuri:

–          Cirrus (Ci)

–          Cirrocumulus (Cc)

–          Cirrostratus (Cs)

–    Familia norilor mijlocii – baza este situată între 2000 și 7000 de metri (aproximativ 6500 si 23.000 de picioare).

Cuprinde următoarele genuri:

–          Altocumulus (Ac)

–          Altostratus (As)

–    Familia norilor inferiori – baza situată între 0 și 2000 de metri (aproximativ 6500 de picioare).

Cuprinde următoarele genuri:

–          Stratocumulus (Sc)

–          Stratus (St)

–          Nimbostratus (Ns)

–    Familia norilor de dezvoltare verticală – baza pleacă de la 500 de metri iar vârful ajunge până la înălțimea norilor superiori.

Cuprinde următoarele genuri:

–          Cumulus (Cu)

–          Cumulonimbus (Cb)

Notă: Înălțimea bazei norilor se referă la latitudinile mijlocii, știut fiind faptul că, în zonele tropicale, baza acestora este mai înaltă, iar în zonele polare este mai coborâtă.

Fiecare gen dintre cele enumerate mai sus se împarte, la rândul său, în specii și varietăți.

În articolele următoare voi face o descriere sumară a fiecărui tip de nori, pentru o mai bună înțelegere a eventualelor fenomene produse de către aceștia și pentru o mai bună recunoaștere a lor.

2 Comments

Filed under Meteo, Putina scoala