Tag Archives: elevi piloti

Prima “simplă”

Aeroclubul este, în fapt, o școală de zbor. Toți piloții de performanță au început zborul ca simpli elevi, după care au avansat, dobândind aptitudinile necesare zborului de performanță, fie el zbor de distanță, fie zbor acrobatic. Cu toții au trecut însă prin emoțiile primului zbor în simplă comandă (primul zbor singur, pentru cei mai puțin familiarizați cu limbajul de aerodrom). De aceea, zilele, altfel normale, din viața de zi cu zi a unui aeroclub devin atât de deosebite și pline de esență cu ocazia acelor evenimente unice din viața  fiecărui pilot în devenire. Emoțiile sunt deopotrivă din partea elevilor, cât și a instructorilor; trăirile sunt, cred, la fel de intense de ambele părți.

Una dintre acele zile s-a derulat astăzi, aici la Deva, pe aerodromul din Săulești. Unuia dintre boboci i-au apărut, azi, primele pene, și-a întins aripile și a zburat singur. Vă pot spune, cu siguranță, că este un eveniment la fel de singular în viața unui pilot ca și primii pași sau ca prima dragoste. Este o zi care nu se uită, indiferent dacă îți faci o carieră din zbor sau este, pur și simplu, o provocare pe care vrei să o treci.

Vorbesc aici de Paul Togănel care, da, este fiul lui Togo, pentru cunoscători. Se pare că, într-adevăr, așchia nu sare departe de trunchi. Puștiul este cu adevărat motivat, iar natura i-a mai dat și talent. Iată ingredientele necesare ca un om să devină pilot. Restul este, de obicei, doar o chestiune de timp.

Am trăit emoțiile lui Paul “din partea cealaltă” de aerodrom, în calitate de remorcher pe automosor. Nu am auzit decât rapoartele radio, “3830 gata pentru decolare!”. Vocea era ușor răgușită, ies destul de greu cuvintele în clipele acelea, sunt momente încărcate, ești, totuși, pentru prima oară singur acolo sus, tu și planorul. Deși decolarea lui Paul a fost puțin mai cabrată decât normal, vocea instructorului controlor, dl. Simion Câmpean, l-a temperat în clipa următoare. Restul zborului a decurs normal din acest punct. Cred că declicul de care fiecare pilot are nevoie la un moment dat s-a produs odată cu acel “ușor, măi copile!”, rostit de d-l. Campean pe un ton ferm, dar plin de căldură, în același timp.

De aici încolo, totul s-a desfășurat firesc, firescul vieții de aerodrom. Al doilea zbor în simplă comandă a fost precedat de ritualul de acum tradițional, cel al “botezului zborului”. Astăzi, marii familii a aviatorilor i s-a mai adăugat un membru. Îi doresc, așa cum i-am și urat de altfel, o carieră în meseria aceasta frumoasă cel puțin la fel de bogată ca a tatălui său. Despre bucuria acestuia nu mai spun nimic, se poate desluși în fotografia de mai jos…

Ce ar mai fi de spus? Cer senin, zboruri multe și înalte!

Advertisements

2 Comments

Filed under De zi cu zi, Despre zbor

Beculețul roșu

Le spun mereu elevilor că zborul, pe lângă bucuria pe care ți-o oferă, te poate pune de multe ori în situații neobișnuite, unele la limită. Pentru a nu fi surprinși de astfel de situații, le spun mereu să aibă aprins „beculețul roșu”. Este o formulare care mi s-a părut potrivită pentru a ilustra necesitatea de a-și ascuți atenția și a o menține trează clipă de clipă pe timpul zborului; o exprimare scurtă, care spune multe.

Una dintre împrejurările care necesită aprinderea „beculețului roșu” se referă la remorcajul de automosor, unde pot apărea situații de încetare a tracțiunii din diverse motive. Genul acesta de evenimente sunt simulate și repetate de nenumărate ori pe parcursul procesului de învățare a zborului, până la stăpânirea perfectă de către elevi.

Astăzi, am avut o situație amuzantă, vis-a-vis de modul de rezolvare a unui astfel de caz special, cum îl numim pe aerodrom. Vă vorbeam, ieri, de Ionică, unul dintre sportivii noștri, căruia urma să-i fac astăzi controlul în zbor pentru ieșirea la „simplă comandă„ așa-zisul solo flight. Ionică este brevetat de mai multă vreme, dar acestea sunt procedurile ce trebuiesc urmate după o perioadă mai mare de întrerupere de la zbor.

Cum ieri făcusem „angajarea și vria„ , temă la care Ionică s-a descurcat ca la carte, m-am gândit să îi fac și o simulare de încetare a tracțiunii la automosor, așa, pe neașteptate.

M-am înțeles cu pilotul mosorist asupra detaliilor, după care am trecut la fapte. După decolare, pe la vreo 70-80 de metri, ne-am trezit brusc fără tracțiune, o situație nu tocmai comodă. Am urmărit cu atenție reacția elevului, mă interesa în cea mai mare măsură să văd cum va reacționa, deoarece aici pot apărea probleme legate de elementul de surprindere; Ionică a pus planorul instinctiv pe pantă normală de zbor, a declanșat cablul de remorcaj, după care a virat stânga. Era genul de incident care presupunea înscrierea planorului pe o taiectorie care să îl aducă la aterizare pe direcția inversă decolării. Atâta doar că procedurile spun că trebuia să vireze dreapta, după care urmau celelalte manevre.

L-am corectat, după care totul a decurs ca la carte.

Partea amuzantă a fost după aterizare. când l-am întrebat dacă știe unde a greșit. Mi-a răspuns: „beculețul roșu”!

Am mai făcut o simulare, la care nu se aștepta nici cât la prima dar, de data aceasta, lucrurile au mers perfect. Am mai făcut apoi un zbor de control și a ieșit la simplă comandă.

Zboară de destul de mult timp, este și îndemânatic, dar a uitat de „beculețul roșu”. La următoarele zboruri cu siguranță nu va mai uita.

1 Comment

Filed under De zi cu zi, Despre zbor

Încă o zi frumoasă

Îi spuneam, în după-amiaza acestei zile, unui prieten că nu îmi amintesc să fi întâlnit la Deva o condiție termică atât de bună și pe o perioadă atât de îndelungată. Fără a exagera, puteam organiza un mic concurs de zbor de distanță zilele acestea. Și totuși, participarea elevilor a fost slabă spre inexistentă… Nu cu foarte mulți ani în urmă, deși ieșeam la zbor cu 10-12 planoare, uneori mai mult, se întâmpla adesea să rămână sportivi care nu prindeau zbor în ziua respectivă. Unde or fi anii în care se vorbea despre aerodromul nostru ca despre Mecca?

Am făcut câteva ieșiri astăzi, puțin zbor termic și multe fotografii; ca de obicei, natura a fost generoasă. Am luat termica din mosor, (pentru cei nefamiliarizați cu terminologia, voi reveni cu explicații), am urcat cu o medie de 1,5 m/sec, poate mai mult, nici nu ne-am dat seama când am ajuns pe la o mie de metri. Peisajul a fost absolut superb. De la albul pufos, la conturul sidefiu, apoi la albastrul acela întunecat până spre negru, adevărate coloane cu vârful în formă de conopidă, puteam desluși cu ochiul liber “fierberea“ din interiorul norului.

Erau la stadiul acela de maturitate care te face să îți mărești gradul de atenție. Undeva, spre Nord, se declanșase deja o aversă de ploaie. A fost un zbor scurt, dar eficient. Ionică, sportivul cu care mă aflam în planor, avea nevoie de o ieșire la “angajări și vrie”. Pe cât de repede am urcat, la fel de rapid ne-am întors. La coborârea din planor, Ionică a început să țopăie de bucurie şi mi-am repetat, pentru a nu ştiu câta oară, în sine: cât de puțin îi trebuie unui om să fie fericit!

Un lucru cu adevărat impresionant zilele acestea a fost rapiditatea cu care au evoluat fenomenele meteo, pe un fond de instabilitate foarte mare. De la norii aceia pufoși, răsfirați pe tot cerul (pe bună dreptate au fost numiți Cumulus Humilis), la uriașii Charlie Bubu, cum i-a numit zilele trecute Mihai, prietenul meu. Aproape fiecare zi s-a încheiat cu un mic spectacol de zgomot și lumini (ieri, a fost ceva mai mare), după care totul s-a calmat și a venit seara. Da, putem spune fără a greși că a venit vara.

Aștept cu nerăbdare să vină și vacanța elevilor. Am început anul acesta cu dreptul, în ceea ce privește zborul de performanță și mi-aș dori să continuăm la fel. Încercăm să reconturăm un lot de zbor de performanță din sportivii brevetați în anii trecuți. Sunt printre ei unii cu adevărat talentați. În același timp, avem o grupă mare de elevi începători, care sunt nerăbdători să înceapă zborul. Aș minți dacă aș spune ca noi, instructorii, suntem mai puțin nerăbdători.

2 Comments

Filed under De zi cu zi, Despre zbor