Tag Archives: competitie

Raliul Dunăre-Mureș-Tisa (2)

Gazda noastră, Academia de Aviație din Vršac

Unul dintre tronsoanele raliului s-a desfășurat pe ruta Deva-Vršac (Iugoslavia, la vremea aceea). Vreau să precizez, de la început, că acele tronsoane de zbor nu se desfășurau în linie dreaptă. Ar fi fost prea simplu. Spre exemplu, tronsonul despre care voi vorbi a avut loc de la Deva la Vršac, pe 11 porțiuni, adică 11 segmente, acoperind aproape toată zona de W-SW a țării. Zborul trebuia să aibă durata de 2 ore și 28 minute. Singura problemă cu care ne-am confruntat a fost faptul că hărțile erau de prin 1965. Cât timp am zburat prin zona cu relief mai înalt a fost OK, dar ultimele segmente de raid s-au desfășurat la Sud de Timișoara, relief plat cât vezi cu ochii, iar reperele de pe hartă nu prea mai coincideau cu cele de pe teren. Nu am precizat faptul că singurele “instrumente” pe care le-am avut la dispoziție pentru navigație erau harta, cronometrul, busola și fișa de navigație. Nici pomeneală de GPS sau alte astfel de dispozitive. Iar hărțile erau niște copii color ale hărții originale. Vă puteți imagina cam ce calitate aveau acestea. Ne-au ajutat mult hărțile noastre de navigație,  care erau ceva mai noi, iar formele de relief de pe acestea erau foarte bine redate. Acest lucru m-a ajutat la identificarea localității Vršac, mai exact, faptul că se află undeva la baza sudică a unui deal. Am observat dealul respectiv de la distanță și am identificat aerodromul, în timp util, pentru a putea intra în procedura de aterizare.

După aterizare și efectuarea tuturor formalităților legate de vamă, am fost cu toții invitați de către șeful Academiei de Aviație, în sala de proiecție; în fapt, un adevărat cinematograf, unde a fost rulat un film de prezentare a Academiei. Lucrul care m-a impresionat, de la bun început după sosirea la Vršac, a fost extraordinara ospitalitate a gazdelor noastre. Prezentarea Academiei, bufetul organizat după aceea, atitudinea prietenoasă a tuturor celor de acolo ne-au făcut să ne simțim ca acasă. De la aterizare până la decolarea în proba de a doua zi, totul a funcționat întocmai unui ceasornic elvețian. Demn de remarcat a fost și aerodromul în sine. Totul de bună calitate, pista betonată, căile de rulaj și, în special, pista de iarbă, netedă ca o masă de tenis și cu un gazon care i-ar fi făcut invidioși pe britanici. În ansamblu, am rămas cu o senzație de respect pentru oamenii aceia și pentru țara lor.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Despre zbor

Cupa Aurel Vlaicu la paramotor


Sâmbată și duminică, respectiv 28-29.05.2011, Aeroclubul Teritorial Deva a găzduit a II-a ediție a Cupei Aurel Vlaicu la Paramotor, în colaborare cu Asociația Sportivă Phoenix Club 89.

Probele susținute au constat în:
1. Precizia aterizării – trei aterizări consecutive pe discul de 15 cm
2. Proba de jaloane – 6 jaloane ce trebuie dărâmate în timp cât mai scurt

Câștigătorii competiției au fost următorii:
I    BEZERGHEANU MUGUREL – Craiova
II   RITEȘ IONUT – Universitatea Timișoara
III  BUZAN ADRIAN – Asociația Sportivă Phoenix Club 89, București

Întrucât evenimentul a coincis cu festivalul “Zilele Cetății”, organizat de Primăria Municipiului Deva, premierea a fost efectutată de către primarul Devei, Mircia Muntean, pe scena din fața unui hipermarket din localitate.

După premiere, participanții la competiție le-au oferit locuitorilor Devei un spectacol aerian deosebit.

Photo credits

1 Comment

Filed under De zi cu zi, Despre zbor